Acasă Economic Compania de Transport Public Arad va fi condusă de un administrator numit...

Compania de Transport Public Arad va fi condusă de un administrator numit după o licitaţie internaţională

DISTRIBUIȚI

Conducerea Companiei de Transport Public (CTP) Arad va fi asigurată de un consiliu de administraţie din care va face parte un administrator, care va fi desemnat în urma a unei licitaţii internaţionale organizată de societate în colaborare cu primăria municipiului.
Acest administrator va lucra în baza unui contract de management şi va îndeplini funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie.
„Pentru a facilita participarea unor operatori privaţi cu experienţă internaţională în domeniul transportului public de persoane în managementul CTP Arad, se propun modificări ale actului constitutiv în ceea ce priveşte administrarea societăţii, printre care reducerea numărului membrilor consiliului de administraţie şi acordarea unor puteri sporite administratorului desemnat în urma licitaţiei internaţionale. În urma modificărilor propuse, administrarea societăţii ar fi asigurată de un consiliu de administraţie format din trei membri, din care doi să fie administratori, persoane fizice, temporari şi revocabili, numiţi şi înlocuiţi exclusiv de adunarea generală“, se arată în proiectul privind mandatarea reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Compania de Transport Public Arad.
Al treilea administrator, care va fi o persoană juridică, numit tot de adunarea generală, dar ca urmare a unei licitaţii internaţionale organizată de societate în colaborare cu Primăria municipiului Arad, va lucra în baza unui contract de management şi va îndeplini funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie.
În prezent, CTP Arad este administrată de un consiliu de administraţie compus din şapte membri.
Proiectul privind mandatarea reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Compania de Transport Public Arad a fost votat în Consiliul Local şi urmează să fie supus aprobării şi în Consiliul Judeţean.
SC Compania de Transport Public SA Arad este cel mai mare transportator din judeţ, asigurând atât transport urban, cât şi suburban, prin intermediul autobuzelor şi tramvaielor. CTP Arad are ca acţionari Consiliul Local Municipal, cu 70 la sută dintre acţiuni, şi Consiliul Judeţean cu 30 la sută.
Compania dispune de un parc de 170 de autobuze şi 218 tramvaie, iar reţeaua de transport se întinde pe 284 kilometri în zona urbană şi 269 kilometri în zona preurbană.

Comentarii

comentarii