Acasă Economic Compania Flex anunță investiții importante în departamentul de cercetare de la TImișoara

Compania Flex anunță investiții importante în departamentul de cercetare de la TImișoara

DISTRIBUIȚI

Compania Flex, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața internațională în domeniul tehnologiei și producției de echipamente, va investi în anii următori în extinderea Departamentului de Cercetare și Dezvoltare de la Timișoara, iar pentru a atrage tinerii ingineri crește numărul proiectelor în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Timișoara.

Compania Flex le oferă tinerilor oportunități de carieră în cercetare și inovare

Vicepreședintele Flex EMEA, Desing & Engineering – Michele Monico a fost prezent la Timișoara pentru a transmite autorităților și managamentului Universității Politehnica din Timișoara intenția companiei Flex de a consolida poziția echipei de Cercetare si Dezvoltare de la Timișoara în rețeaua globală. Proiectele companiei pentru domeniile medical, automotive și industrial sunt în creștere, la fel cum sunt și rezultatele echipei din vestul României. Potențialul resurselor umane calificate și de creativitate din Timișoara a determinat managamentul global al Flex să dezvolte echipa de la Timișoara.

„Inteligența artificială și tehnologia revoluționează lumea în care trăim. Acesta este viitorul și avem nevoie să ținem pasul cu evoluția tehnologiei. Dacă la începuturile diviziei de cercerare și dezvoltare proiectele noastre erau în domeniul medical, pe parcurs am dezvoltat tehnologii și pentru automotive, acum pentru domeniul industrial, iar cerințele sunt pentru tot mai multe discipline. În acest context, dezvoltăm departamentul de la Timișoara, dorim să atragem ingineri care vor face parte din echipele globale. Multidisciplinaritatea proiectelor noastre oferă avantajul conectării cu numeroase industrii și cu specialiști din toată lumea”, a spus Michele Monico vicepreședinte Flex EMEA, Desing & Engineering.

Plant managerul Flex România, Adrian Dumbravă, a evidențiat la rândul său că rezultatele echipei de la Timișoara sunt apreciate în contextul internațional al companiei. Proiectele create la cerința clienților au beneficiat de contribuții semnificative din partea departamentului de la Timișoara. Datorită perspectivelor de dezvoltare, Dumbravă a spus că este foarte important pentru Flex să dezvolte sectorul de cercetare și inovare, iar acest lucru este posibil prin atragerea tinerilor către cercetare, respectiv prin susținerea lor în perioada de formare.

„Compania Flex este prezentă în Timișoara din 1998. A fost Solectron, apoi Flextronics, acum este Flex. Avem aproape 4300 de angajați, iar creșterea continuă. Această creștere vizează și departamentul de Cercetare și Dezvoltare. In acest departament în 2011 aveam un inginer, acum avem o echipă de 50 de persoane. Iar nevoia de ingineri este tot mai mare. Pentru a susține dezvoltarea resursei umane calificate pentru acest tip de carieră ne dorim să consolidăm colaborarea pe care o avem cu Universitatea Politehnica din Timișoara, să susținem proiectele de cercetare care oferă experiență și încurajează tinerii să se îndrepte spre acest domeniu”, a menționat plant managerul Flex România, Adrian Dumravă.

Din partea Universității Politehnica, prorectorul Prof.univ.dr.ing Marius Oteșteanu a confirmat și din perspectiva academică trendul global de creare de tehnologii noi. Universitatea Politehnica Timișoara are o serie de proiecte în care implică studenții, astfel că suportul companiilor este benefic pentru concretizarea acestora.

„De 100 de ani, Universitatea Politehnica Timișoara pregătește resursa umană pentru dezvoltarea tehnologiei, pentru creșterea valorii muncii din această parte de țară. De peste 10 ani suntem parteneri ai companiei Flex: peste 300 de studenți beneficiază de pregătire practică anual, avem profesori care susțin cursuri tehnice pentru angajații companiei, iar oportunitățile sunt în continuă creștere. Interesul pentru colaborare este și din partea noastră, pentru că doar împreună putem oferi parcursul firesc de pregătire și de carieră pentru studenți. De asemenea, aproximativ 500 din actualii angajați ai Flex sunt absolvenți ai Politehnicii din TImișoara”, a adăugat, la rândul său, prorectorul Universității Politehnica din Timișoara, prof.univ.dr.ing Marius-Emil Oteșteanu.

Titan – The Robot, la ”Design in the Age of Intelligence by Flex”

Pentru a facilita accesul tinerilor la proiectele de tehnologie și inovație de la Timișoara, Compania Flex organizează sâmbătă, 21 octombrie, între orele 10.00 – 18.00, la biblioteca Universității Politehnica evenimentul ”Design in the Age of Intelligence by Flex”. Publicul larg este invitat să vină și să descopere cum revoluționează inginerii de la Timișoara tehnologia mondială. Vedeta evenimentului va fi Titan – The Robot, un robot gigant care cântă, dansează, râde și interacționează cu publicul. Spectacolele lui vor avea loc sâmbătă de la ora 11, de la ora 14 și de la ora 17.

Tot în cadrul evenimentului, cei mici și cei mari vor putea participa la ateliere creative în cadrul cărora vor realiza diferite obiecte folosind materiale din laboratoare de cercetare și inovare, se vor putea juca în Gaming Corner cu un simulator special, vor putea citi noutăți despre știință și tehnologie în Science Corner. De asemenea, inginerii Flex de la Timișoara își vor prezenta proiectele publicului și vor da detalii despre activitatea lor de zi cu zi, despre modul în care reușesc să inoveze și să creeze proiecte revoluționare.

Compania Flex este una dintre primele companii multinaționale care a investit în Timișoara începând cu anul 1998. De-a lungul timpului, Flex a oferit suport pentru programe derulate de instituții din comunitate precum universități, școli, spitale, organizații non-guvernamentale.

Comentarii

comentarii