Acasă Actualitate Compania germană Bader, unul dintre cei mai mari producători de interioare auto...

Compania germană Bader, unul dintre cei mai mari producători de interioare auto din piele, preia producătorul de tapițerii auto Coindu România

DISTRIBUIȚI

Compania germană Bader, printre cei mai mari producători de interioare auto din piele, preia producătorul de tapițerii auto Coindu România, cu aproximativ 800 de angajați.

Compania cumpărată în România va servi ca un centru crucial pe piața europeană a huselor de scaun, oferind capacități independente de tăiere și cusut pentru a sprijini clienții europeni ai Bader.

Coindu România, parte a grupului portughez Coindu, deține o fabrică în Arad, în Zona Liberă Curtici, unde produce tapițerii auto și alte componente de interior, având 790 de angajați. Coindu România furnizează tapițerii pentru mărci ca Audi, Volvo, BMW, VW, Renault, Peugeot, Skoda, Mercedes și Saab. CITEȘTE ȘI Electrolux, cu fabrică și în România, declanșează noi concedieri. Acțiunile cad Acum, compania va fi redenumită în Bader Romania. Compania a avut în 2022 afaceri de 332 milioane lei, în creștere cu circa 100 milioane lei comparativ cu anul precedent, și a trecut pe profit, cu un rezultat net de 16,6 milioane de lei, de la o pierdere de 748.300 lei în 2021.

Grupul german Bader, o afacere de familie cu o istorie de 150 de ani, este unul dintre principalii producători de interioare auto din piele la nivel global, cu o cotă de piață estimată la 20-25%. Grupul deține 11 unități de producție pe cinci continente și are peste 12.000 de angajați. CITEȘTE ȘI Databricks, cu doi antreprenori români printre fondatori, incluși pe lista miliardarilor, semnează o nouă tranzacție, de peste 100 milioane dolari Compania a produs, zilnic, 80.000 metri pătrați de piele și huse de scaune pentru 3.500 de vehicule, în 2022. Portofoliul de clienți ai companiei include Audi, BMW, Buick, Renault, Tesla, Lamborghini, Porsche și Volkswagen, printre alții. În 2020, Bader s-a extins în Bulgaria, cu o fabrică în regiunea Ruse, unde lucrează 180 de angajați.

Sursa: profit.ro

Comentarii

comentarii