Acasă Economic Compania timișoreană Elster Rometrics, amendată Consiliul Concurenței în cazul licitațiilor pentru contoare...

Compania timișoreană Elster Rometrics, amendată Consiliul Concurenței în cazul licitațiilor pentru contoare electrice. AEM a scăpat pentru că a colaborat cu anchetatorii

DISTRIBUIȚI

Consiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de 73.100.870,37 lei (aproximativ 15,8 mil euro) șase companii pentru încheierea a două înțelegeri anticoncurențiale pe piața comercializării contoarelor și echipamentelor conexe pentru măsurarea energiei electrice. Distribuitorul de electricitate Electrica anunțase că amendarea de către Consiliul Concurenței cu 2,98% din cifra de afaceri obținută în anul 2016 în baza unei investigații deschise în anul 2015 și extinsă anul trecut și la această companie.  De asemenea, producătorul de energie și corpuri de iluminat Electromagnetica București a fost amendat de Consiliul Concurenței cu peste 10 milioane de lei, reprezentând 4,23% din cifra de afaceri a anului 2016, cu acuzația de înțelegeri între companii care denaturează concurența, fiind însă pregătit să conteste sancțiunea în instanță.

Potrivit Consiliului, amenzile integrale au fost aplicate pentru:

  1. ECRO S.R.L.: 526.201,11 lei (113.709,29 euro);
  2. ELECTROMAGNETICA S.A.: 10.024.824,88 lei (2.166.311,89 euro);
  3. ELSTER ROMETRICS S.R.L.: 11.212.808,71 lei (2.423.028,94 euro);
  4. ENERGOBIT S.A.: 13.112.674,12 lei (2.833.579,85 euro);
  5. LANDIS+GYR AG.: 27.423.377,51 lei (5.926.047,52 euro);
  6. S.E. ELECTRICA S.A.: 10.800.984,04 lei (2.334.035,79 euro).

În cadrul investigației, declanșată în septembrie 2015, Consiliul Concurenței a constatat că AEM S.A., ENERGOBIT S.A., ELSTER ROMETRICS S.R.L., LANDIS+GYR AG și ECRO S.R.L. au participat la o înțelegere pentru împărțirea unor licitații publice organizate de operatorii rețelelor de distribuție a energiei electrice, cum sunt EON, ENEL, CEZ. Companiile au stabilit modul în care urmau să participe la licitații astfel încât să nu se suprapună și fiecare dintre participanți să câștige contracte de furnizare de echipamente cu eforturi minime. 

Efectele înțelegerilor anticoncurențiale au condus la creșterea artificială a preturilor de achiziție pentru respectivele echipamente, costurile suplimentare fiind translatate către consumatorii finali care plăteau facturi mai mari pentru energia electrică. Comportamentul anticoncurențial s-a derulat în perioada 27 noiembrie 2008 – 30 septembrie 2015 și a vizat numeroase proceduri de licitație publică derulate în acest interval de timp.  Autoritatea de Concurență a constatat că unii angajați ai SE Electrica S.A., companie organizatoare de licitații publice pentru achiziționarea de contoare și echipamente conexe, au fost implicați realizarea acestor înțelegeri, consultându-se cu companiile cu privire la elaborarea documentației de participare la procedurile de achiziție publică, facilitând în acest fel, schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial.

În cadrul aceleiași investigații, Consiliul Concurenței a constatat existența unei înțelegeri între AEM S.A. și ELECTROMAGNETICA S.A. constând în împărțirea licitațiilor organizate de către FDEE Electrica Muntenia Nord S.A. și FDEE Electrica Transilvania Sud S.A. pentru atribuirea contractelor pentru lucrări de modernizare a contorizării energiei electrice la blocurile de locuințe din zona de activitate a filialelor respective, în perioada 22 octombrie 2010 – 27 iulie 2012.

„Pe parcursul investigației am transmis autorităților competente, informații referitoare la faptele constatate, continuând astfel buna colaborare între Consiliul Concurenței și Parchet. Companiile răspund pentru faptele angajaților lor, iar practicile de acest gen reprezintă una dintre cele mai grave restricționări ale concurenței și conduc la prejudicierea consumatorilor care plătesc mai mult pentru produsele sau serviciile achiziționate. De aceea, am recomandat ANRE să verifice în ce masură, prețurile majorate în urma cartelului au afectat tarifele percepute consumatorilor.”, a declarat  Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

AEM S.A., participantă la ambele practici anticoncurențiale, a aplicat la programul de clemență, aducând dovezi privind existența faptelor anticoncurențiale, și a primit imunitate la amendă. Politica de clemență, instrument foarte utilizat în statele Uniunii Europene, permite Autorităților de Concurență să aplice un regim mai favorabil companiilor implicate în înțelegeri anticoncurențiale și care cooperează în vederea descoperirii și sancționării acestor practici ilegale.  Consiliul Concurenței încurajează astfel companiile implicate în înțelegeri anticoncurențiale să contacteze autoritatea de concurență, să își recunoască participarea la încălcare și să furnizeze dovezi privind înțelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanțiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală.

 

Comentarii

comentarii