Timisoara

°C



Ţeapa Colibri ia amploare, iar agenţia a rămas fără licenţă

b_290_0_16777215_0___images2_stories_colibri_1.jpgAgențiile de turism din Timișoara au intrat în panică după ce, pentru a doua oară în acest an, o agenție nu și-a respectat contractele cu turiștii. Dacă acum câteva săptămâni era vorba de o agenție înființată la sfârșitul anului trecut - Your Next Holliday, ce a înșelat câteva zeci de timișoreni, de data aceasta lucrurile sunt mai grave. 20 de turişti au acuzat, marțI, Agenţia Colibri că i-a înşelat. Oamenii ar fi trebuit să plece în Antalya, însă au fost informaţi, cu o zi îaninte de plecare, de reprezentanţii agenţiei că vacanţa s-a contramandat. Supăraţi, turiştii au mers la agenţie, pentru a cere explicaţii, însă angajaţii le-au precizat doar că îşi vor recupera banii. Turiştii au făcut deja plângere la OPC şi poliţie, pentru a-şi recupera banii pentru sejurul în Antalya, care a costat 1.900 de euro de persoană. În cursul zilei de miercuri, 11 august, un nou grup de turiști s-a adunat în fața sediului închis al agenției, după ce au aflat că nu vor pleca în vacanță. Acești turiști nu sunt, din păcate, nici primii și nici ultimii care au luat ”țeapă” cu Colibri. Surse de pe piața agențiilor de turism din România vorbesc de datorii de sute de mii de euro, acumulate de Agenția Colibri în ultimii doi ani, datori către tour operatori din România, printre care se numără Cristian Tour şi Ali Baba Tour. Colibri are datorii mari și la alte agenții de turism din Timișoara, care au contractat, de la începutul anului, excursii pentru clienții lor, prin intermediul Colibri. O parte dintre acești clienți a plecat în excursiile plătite încă din luna februarie doar prin binevoința agențiilor partenere, care au plătit, din nou, către tour operatori, ceea ce deja au plătit la Agenția Colibri. În acest fel, turiștii nu au pierdut nici banii, nici excursiile, dar reprezentanții agențiilor de turism care i-au creditat în acest fel pe cei de la Colibri sunt acum speriați că nu își vor mai putea recupera banii.

Colibri a rămas fără licenţă

Conform unor surse, în urma controalelor efectuate în urmă cu două sptămâni, la Timişoara, licenţa de operare a Agenţiei Colibi a fost anulată încă din data de 9 august. Agenţia nu va mai putea efectua asftel nici un fel de activitate. Acest lucru nu a fost, deocamdată, confirmat de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale şi nici de reprezentanţii Colibiri, a cărui sediu este înschis de două zile. Problemele Colibri, o agenţie cu o activitate de 20 de ani, a cărei patroană, Maria Petran, este vicepreşedintele pentru Zona de Vest a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, poate submina încrederea turiştilor în serviciile agenţiilor de turism din Timişoara. Cei cu o activitate corectă şi fără probleme au demarat deja, chiar dacă discret, o campanie de apărare a credibilităţii. "Ne pare rău că în ultima perioadă, unele agenţii turistice i-au lăsat baltă pe turişti şi nu şi-au onorat contractul. Vă putem asigura că Agenţia Ultramarin Timişoara îşi onorează întotdeauna clienţii", ne-a declarat Gabriela Petcana, de la Ultramarin Timişoara.

Agenţiile de turism luptă pentru a-şi păstra credibilitatea

"Anul acesta am decis să mergem cu familia în vacanţă, la mare, cu avionul. Am studiat ofertele şi am optat pentru Zakintos. Ne-am adresat Agenţiei Ultramarin, cu care mai fusesem în excursii şi nu am avut niciodată nici un fel de probleme. Am agreat un pachet pentru 4 persoame, cu demipensiune şi cameră familială, la Complexul Merlis. Exista o promoţie: dacă plăteai integral până la 1 martie, beneficiai de saptămâna a doua gratis. Am optat pentru această variantă. În urmă cu două săptămâni, am sunat la agenţie pentru a afla orarul zborurilor şi am fost invitaţi la sediul firmei pentru o discuţie, deoarece au apărut modificări în program. La agenţie am aflat că pentru excursia noastră tur operator era Colibri, care nu ne mai putea asigura zbor direct Timişoara -Zakintos, ci cu stop (de 5 ore) pe Bucureşti şi că ne schimbase locaţia la un alt hotel, într-o altă staţiune. Am fost de acord, conştienti fiind că nu aveam alternativă. Înainte cu 4 zile de plecare, am fost sunaţi din nou de Ultramarin şi invitaţi la sediul firmei, pentru o altă discutie, deoarece tur operatorul nu ne mai putea asigura sejurul şi ne lăsase baltă. Cei de la Ultramarin au fost foarte prompţi şi ne-au găsit, printr-un tur operator german, o altă varianta (hotel 4*, demipensiune şi transport avion Budapesta-Zakintos, precum şi transfer Timişoara-Budapesta şi retur) totul în acelasi preţ, achitat de noi în 1 martie. Practic, ne-au plătit ei o altă excursie, printr-un alt tur operator, urmând să-şi recupereze ei banii (cine ştie dacă şi cum) de la Colibri. Am fost salvaţi într-un moment în care nu credeam că se mai poate face ceva şi ne vedeam cu banii pierduţi şi în situaţia de a sta acasă în concediu", ne-a declarat Gabriela Marinescu.

Citiri: 7027

Comentarii (40)

Colibri mare teapa!
Si eu am fost pacalit de Colibri. Trebuia sa plec in Zakymthos Grecia pe 7 iulie 2010 cu Colibri. Nu am ajuns acolo pentru ca cu o zi inainte m-au sunat de la agentie si mi--au spus ca nu mai mergem.Povestea e lunga, dar eu a doua zi m-am dus la agentie si am cerut banii, nu am acceptat alta oferta. Eu sint un fericit mi-am primit banii integral in aceeasi zi.
Pepa Dan , 11 August 2010
...
Lucian Pavelescu sa stii ca este urat ceea ce faci. Nu stiu daca doamna Epure a vazut porcariile anagramate scrise de tine dar esti jalnic "O parte dintre acești clienți a plecat" In fine sper sa-ti stea in gat masa oferita de Ultramarin la care le faci din greu reclama. Oricum este trist daca asta este adevarul, Colibri fiind una din firmele serioase din oras. Personal ma indoiesc si sunt curios ce masuri se vor lua impotriva domniei tale daca minti.
Varza , 12 August 2010
ptr VARZA

O fi gresala de dactilografiere sau chiar sa fie o gresala de gramatica, asta insa nu va da nici un drept d-le Varza sa faceti un atac la persoana si sa folositi astfel de cuvinte “sa va stea in gat….etc” cu autorul articolului de mai sus, doar din simplu motiv ca aveti interese personale cu doamna de la Colibri.Probabil ca nu fara just temei a aparut acest articol dat fiind nr mare de reclamatii la adresa Colibri.Trebuie insa asa cum spuneam mai sus a nu fi implicat personal ca sa sesisezi un lucru asa de simplu.Cand ceva nu merge bine trebuieste criticat acel ceva.Punct.
mariotimis , 12 August 2010
O parte a plecat
O parte a plecat. Mai multi turisti au plecat. Asa se face acordul. Daca te uiti si pe agenda, si in adevarul, si in alte media (am pus virgule inainte de "si" pentru ca avem o enumerare; media e media si la singular, si la plural) o sa vezi ca agentia in cauza chiar a lasat foarte multi oameni cu ochii-n soare, dar in Soarele Timisoarei. Ultramarin nu e decat una dintre agentiile care luat pozitie fata de aceasta situatie. Unde lucrezi, dle Varza?
@ Varza , 12 August 2010
@varza
Domnul varza, esti precum semnatura ta. Zeci de persoane au fost pacalite si dumneata te legi de mici detalii, dar si acolo o dai cu batul in baltoaca. Iti doresc ca data viitoare cand pleci in vacanta sa ai parte de acelasi tratament aplicat nefericitilor care au luat teapa.
@varza , 12 August 2010
colibri
Agentia Colibri a fost una foarte serioasa, candva... din pacate, nu stiu, ca timisorean, ce s-a inrtamplat, dar lucrurile nu mai sunt in ordine! Mai multa lume se plangea, de ceva vreme. Cat despre expresia " anagramat", scuze, domnule varza, dar cineva car enu stie gramatica este...AGRAMAT, nu anagramat.
ion ionescu de la brad , 12 August 2010
ANAT ?
Tin minte ca la precedentul incident cu firma aia noua, ANAT-u aparea peste tot si ne indruma sa mergem NUMAI CU AGENTIILE inscrise la ei. Si iata, o sefa ANAT da tepe.Atita de romanesc ...
bulversatu , 12 August 2010
...
Daca investeati in turismul nostru,aveati unica sansa sa vedeti pestii morti plutind pe valuri,simteati in nari izul imputit de mortaciune,alge si fecale.Data viitoare nu mai apelati la agentii neserioase,inveliti-va cu frunza Elenei si poftiti va rog frumos pe litoralul nostru,pentru ca un ban consumat de voi aici va da o sansa turismului nostru.
dracoblue , 12 August 2010
...
Ar trebui sa ma bucur in suflet de ce ati patit.Nu pot sa concep cum unii au bani sa plece in Antalya si altii nu pot sa supravietuieasca de la avans la lichidare????In ce apa v-ati scaldat de puteti sa va permiteti o asemenea excursie?????75% din pop**atia acestei tari,de cand a murit" ceasca",nu-si permit decat sa supravituiasca si sa se uite cu ura la imbogatitii de peste noapte.Credeti ca ei nu muncesc la fel de mult ca altii?????Totusi nu ma bucur de ce ati patit.Daca si bogatii si saracii sunt trasi in teapa de niste smecheri,nu credeti ca ar trebui sa oprim mafia prin niste legi mai aspre pentru evaziune???procurorii ii aresteaza si judecatorul le da drumul{pentru ca mancarea in arest costa}Daca vom avea implementata in constitutie pedeapsa cu moartea pentru criminali si evazionisti fiscali cred ca vom taia macar un cap al caracatitei .Nu cred ca trebuie sa va fie mila de ei atata timp cat ei ne lasa cu buzunarele goale.
dracoblue , 12 August 2010
Varza
Sunt de acord, asa cum am spus ca firma Colibri este vinovata, in schimb nu pot fi de acord cu felul cum penalul Pavelescu (dovada:A doua sentinta, emisa de Curtea de Apel Timisoara, în dosarul 8969/30/2008, stabileste în forma definitiva si irevocabila ca Lucian Paulescu, un angajat al doamnei Epure este un infractor cu cazier.)a scris acest articol.Ma intraba un curios unde lucrez, nu mai lucrez, sunt pensionar si nu am "interese" in acest caz. Daca doriti mai pot "citi" si alte lucruri interesante despre stimabilul "ziarist" Paulescu.
Varza , 12 August 2010
Varza
Scuze Paulescu nu Pavelescu
Varza , 12 August 2010
Falitilor
Ha, ha mi-ati blocat IP desteptilor si mi-ati sters mesajele, bravos democratie doamna Epure.Pai daca ati cenzurat partea in care spun ca Paulescu este un infractor de drept comun stergeti si scuzele pentru greseala, falitilor.
Varza , 12 August 2010
pensionarului care tot il pupa pe autorul articolului
Domnule pensionar, comentariile domneavostra nu arata altceva decat o incercare firava de a abate atentia de la subiectul articolului: sa mai avem sau nu incredere in agentiile de turism timisorene? Atata vreme cat o agentie de turism pune bani de la ea ca sa o acoepere pe alta, atunci sunt bucuros ca mai sunt si oameni cinstiti in acest oras
@ Varza , 12 August 2010
...
Cinstiti pe dracu,isi pierd credibilitatea si de frica falimentului fac punte peste infractori.
dracoblue , 12 August 2010
Varza de varza
In mod normal o agentie serioasa ar trebui sa-si asigure clientii la o terta firma de asigurari pentru asemenea cazuri. Astfel cetateanul nu ar avea nimic de suferit in cazul cand apar asemenea probleme financiare. Sunt convins ca nici Ultramarin si nici Colibri nu au asemenea asigurari, deci nu putem avea incredere deplina in nici o agentie, de aceea reclama care se face in acest articol este de prost gust.
Varza , 12 August 2010
Si eu am fost pacalit
Am patit si eu la fel cu o excursie in grecia, va recomand un avocat foarte bun, eu doar asa le-am venit de hac si mi-am recuperat banii.
Alex Mihai , 12 August 2010
Pacaliti si noi de Colibri
Si noi am fost pacaliti de Colibri.Trebuia sa plecam in grecia in sept, dar se pare ca am ramas fara excursie si cu banii dati inca de acum 2 luni jumate, ca sa nu mai zic ca excursia am rezervat-o la agentie inca din martie.Nu stiu daca ne vom recupera vreodata banii pt ca din cate stiu sunt multi care au luat teapa, chiar si agentiile care au colaborat cu ei au avut aceeasi soarta. Poate ca daca toti care am luat aceata mare teapa ne vom uni si ii vom putea da in judecata.
Andalia , 13 August 2010
Cel mai sigur va platiti individual tot eu asa procedez si nu am avut probleme
Cel mai sigur va platiti individual tot, eu asa procedez si nu am avut probleme.Am calatorit in diverse locatii dar mi-am rezervat personal avionul si hotelul.Nu am avut probleme( nu am mers la ultra all inclusive).Detalii pe caius.ro Mai mult am beneficiat de oferte incredibil de bune si am iesit mult , mult mai ieftin ca printr-o agentie de la noi din tara.
caius , 13 August 2010 | url
Ai dreptate
Corect Caius, da am zis ca e mai ok si mai sigur printr-o agesntie care are destula experienta in turism si cand colo a fost exact invers. Oricum acuma e deja prea tarziu, multi nu mai au bani ca sa isi plateasca inca o excursie. Speram totusi in recuperarea banilor, desi e putin probabil.
Andalia , 13 August 2010
Este adevarat ce spune Dna Andalia economisim un an pentru o vacanta.
Economisim un an pentru o vacanta, renuntam la multe pentr ca 7 zile pe an sa fim fara griji.E un efort mare rabdam 365 de zile pentru 7.Pe de alta parte e foarte frustrant ca programam un concediu cu dificultate ne propunem sa ne simtim bine macar atunci si apare "dezastrul".Mai ales in aceasta perioada de criza sa pui un ban e greu , eu am renuntat la un laptop pe care mi-l doresc de un an numai sa merg in vacanta.Poate e o prostie, insa, o iesire afara ma mai impinge inainte uit de cocalari,preturi umflate de la o zi la alta si stres.
caius , 13 August 2010 | url
Chiar isi bat joc de noi, nu le pasa decat sa faca cat mai multi bani.
Se pare ca economisim degeaba pt ca unora chiar nu le pasa de munca noastra, de banii nostri, de efortul depus pt a putea merge cateva zile undeva in vacanta. Cel mai rau e ca si-au batut joc de noi pe fata pt ca noi luni am fost in agentie ca sa vb detalii despre excursie si marti au inchis agentia. In cine sa mai ai incredere? Daca nici o agentie care are 20 ani experienta in turism nu mai e de incredere. E inadmisibil ce s-a intamplat, sa speram ca autoritatile implicate isi vor face bine treaba ca sa putem spera ca intr-o zi sa ne primim banii inapoi.
Andalia , 13 August 2010
In ce directie ne indreptam?
Nu-mi vine sa cred ce am citit (este drept , cu oarecare intarziere)...Pana acum 2 ani am fost in cateva concedii cu cei de la Colibri...Nu am avut decat foarte mici probleme pe care tot dansii le-au rezolvat...Oare in cine sa mai avem incredere??? In ce directie ne indreptam daca si aceste mari agentii , care si-au castigat prin seriozitate un nume si niste clienti.., pot trage asemenea tepe...Imi pare rau pentru cei care au patit-o asa urat ....
Rodik , 14 August 2010
hotie
si eu sunt un pagubit al acestei agentii cu un sejur luat inca din februarie pentru septembrie. Intrucat nu mai raspund la numerele de la agentie as ruga poate cunoaste cineva un numar al patroanei Dna. Petran sau un nr.al companiei de asigurari pentru ca eu sunt din Bucuresti si nu reusesc sa dau de ei la telefon si poate stie cineva.
laura , 16 August 2010
Nr de telefon
Nu stiu daca o sa te ajute foarte mult numerele astea de telefon, pt ca si eu sun la ele dar degeaba, ca nu raspunde nimeni.
Colibri Timisoara: Telefon: 0724859383, Fax: 0256494074, Email: oana.petran@colibri.ro. Si mai am un nr la care teoretic ar trebui sa raspunda D-na Petran, dar nu raspunde: 0724000049.
Nr astea le-am gasit pe net, incearca, poate ai totusi noroc. Daca reusesti ceva da-mi si mie de stire.
Andalia , 16 August 2010
Nr telefon
D-na Petran 0724000049
Telefon: 0724859383, Email: oana.petran@colibri.ro (Asta banuiesc ca e al fiicei D-nei Petran)
Oricum nu stiu daca o sa ai noroc pt ca si eu incerc de cateva zile si nu imi raspunde nimeni.Poate tu o sa ai noroc, daca afli ceva da de stiri.Mersi
Andalia , 16 August 2010
important pt cei pagubiti
Miercuri 18.08.2010 orele 10 la sediul, inchis, deocamdata al agentiei Colibri vor veni o serie de televiziuni pentru a semnala ca la 10 zile de la aflarea tzepei pe care patroana, impreuna cu ceilalti raspunzatori, au aplicat-o zecilor de turisti de buna credinta, nu s-a intamplat nimic, si iarasi putem vedea ca infractorii nu sunt pedepsiti in tara asta sau nici macar trasi la raspundere. Veniti in numar cat mai mare este sansa noastra sa ne recuperam banii si sa-i trimitem pe cei raspunzatori de fraudarea noastra si ratarea concediilor, acolo unde merita, adica dupa gratii, trebuie sa se faca odata dreptate si cei ce ne iau de prosti sa plateasca
Adrian , 17 August 2010
...
pentru cei interesati si rabdatori va pot furniza cateva numere de telefon la care uneori mai raspunde cineva 0726 689 168, Cristina Sima, 0731 523 301 Marius Ilie
In ceea ce o priveste pe principala vinovata, Petran, fara "doamna" ca nu avem cum sa o numim asa in conditiile actuale, se ascunde de zile bune si mai nou astazi am aflat ca este "sub ingrijire medicala"...se da rapusa de boala...cunosc doua adrese din Timisoara din zona Pietii Unirii si zona Rodnei unde detine doua apartamente...le pastram ca informatii de rezerva in caz ca si-a facut calcule sa nu restituie banii celor pagubiti...ca pana ne fac noua dreptate institutiile statului, mai bine aplicam noi legea dreptatii, "ochi pt ochi"
Adrian , 17 August 2010
Pagubitii COLIBRI
Toti pagubitii Colibri trebuie sa depuna urmatoarele plangeri/crere de despagubire:
- Parchetul de pe langa Tribunalul Timis
- Politie/Garda Financiara
- Oficiul pt Protectia Consumatorului
- cerere de despagubire catre firma ce a asigurat pe Colibri, EUROINS Timisoara, Str.Pestalozzi, Nr8
- cerere despagubire catre firma Colibri (pt ca nu e nimeni acolo prin posta cu confirmare de primire)
- evident la toate aceste plangeri trebuie anexate Factura/Bonul de Comanda de la Colibri.
Pagubit , 18 August 2010
Colibri Insolventa
Mergeti la asiguratorul Colibri EUROINS. Colibri si-a cerut insolventa in instanta. Dosar 6712/30/2010- Tribunalul Timis Aviz celor pagubiti!
Colibri , 19 August 2010
ce facem???
suntem o familie cu 6 persoane ,pagubite de catre aceasta agentie.
Problema este ca trebuie sa luam niste masuri inpreuna , toti acesti pagubiti, pentru aplicarea legii, pe care vom putea macar sa demonstram asfel daca ea s-a aplicat si daca a functionat legea in aceasta tara.
Daca vom incerca sa luam separat cate un avocat , nu vom avea nici o sansa sa mediatizam daca legea functioneaza sau nu, si cu siguranta Familia Petran cu relatiile sale va putea sa faca uitat acest eveniment.
Este clar din articolele scrise in ziare ca deja este mana vreunui prieten de a dl. Petran , din pasajele ca posibil ca banii sa nu fie recuperati, ca nu au pe cine sa traga la raspundere, etc.
Daca careva din voi aveti vreun plan , cum sa putem lua contact toti cei pagubiti, cum ar fi un forum pe internet, nr, de telefoane pentru a comunica , ori orice alta modalitate de a actiona inpreuna , asteptam raspuns...
nu uitati ca deviza celor ca ei este , dezbina si cucereste.. nu va lasati influentati de aceasta
vasile , 19 August 2010
Corectia la insolventa colibri
Eu am fost ieri la intalnirea din fata sediului si din ce am vb cu cei de acolo ne-am inteles ca trebuie sa depunem plangere pe langa OPC si Euroin si la cei de la Politia Economica si la Garda Financiara, stiu ca la garda am zis ca o sa mergem mai multi, inca nu am aflat nimica despre acest lucru, la celelalte institutii s-a dus fiecare cum a putut.

Referitor la insolventa Colibri, Dosarul corect e 6715/30/2010, cererea e depusa de ei in 17.08.2010, iar prima infatisare e in data de 7.09.2010
Andalia , 19 August 2010
Varza
Colibri si-a cerut insolventa Dosar 6715/30/2010- Tribunalul Timis depus in 17.Aug.2010. Infatisare Tribunal pt 07.Sept.2010. Toti pagubiti au dreptul sa fie prezenti la Tribunal. Asiguratorul EUROINS este obligat sa despagubeasca pagubitii Colibri daca asigurarea a fost facuta i acest scop, Suma asigurata, 100.000 euro. Polita asigurare cod OC, nr.0000964591(informatie din presa).In rest consultati un avocat sa va explice ce aveti de facut. Falimente de astea se intampla in toata lumea si trebuie sa ne obisnuim si cu ele.
Varza , 19 August 2010
...
@bulversatu
ai dreptate, normal pagubitii ar trebui sa se adreseze si ANAT pentru despagubiri, " Calatoreste cu Anat" s-a terminat prost
k , 19 August 2010
PT PAGUBITII COLIBRI
Am patit si eu la fel si va pot recomanda un avocat foarte bun. Eu doar asa mi-am recuperat banii. Si incercati sa nu va luati fiecare cate un avocat ca vi se micsoreaza sansele. Cei interesati contactati-ma pt mail ca sa va dau datele avocatului.
Alex Mihai , 22 August 2010
Pagubti colibri
ALex Mihai care e adresa ta de mail? Ca nu apare niciunde
Andalia , 22 August 2010
...
Andalia, ma poti contacta aici amplecat2222@yahoo.com
Alex Mihai , 23 August 2010
Intalnire pagubiti
Vineri, 17.09.2010, de la ora 10 cei pagubiti de Colibri ne vom intalni in fata sediului agentiei pentru a mai discuta ce este de facut in continuare. Probabil vor veni si televeziuni, ziaristi, asta nu stiu sigur.

Va rog frumos sa mai anuntati si pe alti pagubiti, daca stiti.
Andalia , 14 September 2010
...
Vineri, 17.09.2010, de la ora 10 cei pagubiti de Colibri ne vom intalni in fata sediului agentiei pentru a mai discuta ce este de facut in continuare. Probabil vor veni si televiziuni, ziaristi, asta nu stiu sigur.

Va rog frumos sa mai anuntati si pe alti pagubiti, daca stiti.
Andalia , 15 September 2010
colibri
plecati acasa nenorocitilor ,voi deunde aveti bani sa plecati an excursii de mii de euro/fam petran nu vau luat banii,as dorii sa va antreb pe voi ce tepe ati dat sau ce mita ati luat de v-ati permis sa mergeti an excursii....! ,sa va fie rusine,nesimtitilor ,oamenii nu au bani de mancare si voi mergeti an excursii...
petran andreea , 22 October 2010
:)
Troll-ul nu e troll destul, daca nu e si fudul :)
troll , 28 October 2010

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

Toate categoriile