Timisoara

°C



O mare de mii de oameni la mitingul USL din Piaţa Unirii

b_290_0_16777215_0___images2_stories_IMG_8201.jpgFOTO 1

FOTO 2

Piaţa Unirii din Timişoara a fost sâmbătă locul unde USL a organizat un miting de amploare în care cei prezenţi au cerut demisia guvernului Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu.

„Nu plecăm din ţară”, „Jos Băsescu”, „Libertate”, „La Timişoara nu e cod portocaliu”, „Stop abuzurilor portocalii” şi multe altele au fost cererile oamenilor scrise sau strigate în piaţă.

Viorel Coifan a fost cel care a luat primul cuvântul de pe scena din Piaţa Unirii,  rostind un discurs prin care a îndemnat lumea să-şi exprime votul pentru a schimba ceva. De altfel, Coifan a fost unul dintre preşedinţii de consiliu judeţean marcanţi din Timiş, în timpul căruia s-au realizat proiecte importante pentru Timişoara. Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi a fost cel care a moderat evenimentul şi a fost cel care i-a asigurat pe protestatari că Parlamentul European e alături de ei. Doctorul în economie Nicolae Ţăran a fost cel care a prezentat date concrete referitoare la economia României şi perioada dezastruoasă prin care trece în timpul guvernării Boc. 

 „Dorim alegeri anticipate. Haideţi să arătăm ţării întregi că timişorenii ştiu ce înseamnă libertate şi vor o Românie demnă. Haideţi să fim cetăţenii liberi şi demni ai aceşti ţări. Vrem să avem o altă Românie, o Românie demnă”, le-a spus, în piaţă, celor prezenţi consilierul judeţean Viorel Coifan, vicepreşedinte PNL Timiş.

„29 de grupuri etnice diferite trăim împreună şi ne înţelegem în Timişoara. Grupul protestatarilor din Piaţa Operei salută opoziţia politică a României, speră ca acest ataşasament să fie obiectiv şi să nu ascundă nici o ipocrizie. Ştiţi la ce ne foloseşte libertatea de exprimare pe care am câştigat-o în '89? Să ne şantajeze cu ea, să ne asculte telefoanele. Această putere nu ne merită. Jos Băsescu!”, le-a spus, în Piaţa Unirii din Timişoara, jurnalista Lia Lucia Epure manifestanţilor.

„Actuala conducere, inclusiv la nivel judeţean, aplică în acelaşi mod politica guvernului, cu domnul Ostaficiuc în frunte. Acest preşedinte de consiliu judeţean – Ostaficiuc – reprezintă chintesenţa modului de a guverna într-un mod care duce şi a dus la corupţie. Tace de două săptămâni, de când s-a primit o sentinţă judecătorească care spune că nu mai are voie să candideze şi că trebuie să părăsească această funcţie. Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedinte PSD Timişoara, în faţa manifestanţilor.

„Timişoara nu te vrea, Băsescule! Asta-i România, ăsta-i poporul român care nu te mai vrea”, a declarat Virgil Popescu, reprezentantul sindicatelor timişorene.

„După şapte ani, românii s-au trezit şi strigăm toţi Jos Băsescu, guvernul, PDL şi coaliţia portocalie. E momentul ca la nivel local şi naţional USL să-şi aducă oamenii, profesioniştii. Sunt convins că avem posibilitatea să schimbăm tot ce înseamnă portocaliu în judeţul Timiş. Sunt convins că Tmişoara poate să dea exemplu. Sunt aici şi o parte dintre membrii simpli ai PDL care se dezic de ce se întâmplă. Jos Boc!”, a spus preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, în Piaţa Unirii, în faţa manifestanţilor.

„Sunt prezenţi alături de noi luptătorii, pensionarii, cei care au stat în Piaţa Operei şi au protestat. Astăzi, dumneavoastră aţi dat un exemplu pentru toată ţara. Iată, domnule preşedinte, că partidele din opoziţie s-au unit cu poporul. Nu-i ignora că nu ştii ce va urma! Jos Băsescu!”, le-a spus manifestanţilor Maria Grapini, preşedinte PC Timiş.

„Timişorenii şi-au dat seama că au fost păcăliţi. Mulţi timişoreni mă abordează pe stradă şi spun că regretă că i-au votat. Anul 2012 trebuie să fie anul schimbării, de la preşedintele ţării, guvern, până la consilii judeţene şi primării de orice unităţi administrativ-teritoriale. Noi, cei de faţă, cei de acasă, vom face aceste schimbări. Putem merge la toate nivelurile. Noi venim cu o alternativă în care vrem ca în posturile importante din ţară să fie puşi oameni competenţi. Oameni care să facă din România o ţară performantă. E timpul să facem o altfel de Românie. Haideţi să ţinem aproape cu toţii până la capăt”, a declarat preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.

IMG_8096
IMG_8096
IMG_8148
IMG_8177
IMG_8185
IMG_8192
IMG_8215
IMG_8250
IMG_8253
IMG_8255
IMG_8271
IMG_8277
IMG_8283
IMG_8299
IMG_8306
IMG_8322
Cristian Busoi
Cristian Busoi
Cristian Busoi 2
Cristian Busoi europarlamentar PNL
Cristian Busoi, Maria Grapini, Nicolae Robu
Horia Cristian(st) depuatat, Nicolae Robu(ctr), Maria Grapini
Horia Cristian(st), Petru Andea, Lia Lucia Epure, Maria Grapini, Cristian Busoi
Maria Grapini (1)
Maria Grapini (2)
Maria Grapini (3)
Maria Grapini (4)
Maria Grapini 7
Maria Grapini presedinte PC Timis (1)
Maria Grapini presedinte PC Timis (2)
Maria Grapini presedinte PC Timis (3)
Maria Grapioni pres PC Timis, vicepres PC national
Nicolae Robu (1)
Nicolae Robu (2)
Nicolae Robu presedinte PNL Timis (1)
Nicolae Robu presedinte PNL Timis (2)
Nicolae Robu presedinte PNL Timis (3)
Nicolae Robu presedinte PNL Timis (4)
Nicolae Robu presedinte PNL Timis (5)
Nicolae Robu(st) pres PNL Timis, Titu Bojin pres PSD Timis
Nicolae Robu, Maria Grapini, Cristian Busoi (1)
Nicolae Robu, Maria Grapini, Cristian Busoi (2)
Nicolae Taranu
Nicolae Taranu analist economic
protest USL (1)
protest USL (10)
protest USL (11)
protest USL (12)
protest USL (13)
protest USL (14)
protest USL (15)
protest USL (16)
protest USL (17)
protest USL (18)
protest USL (19)
protest USL (2)
protest USL (20)
protest USL (21)
protest USL (22)
protest USL (23)
protest USL (24)
protest USL (25)
protest USL (26)
protest USL (27)
protest USL (28)
protest USL (29)
protest USL (3)
protest USL (30)
protest USL (31)
protest USL (32)
protest USL (33)
protest USL (34)
protest USL (35)
protest USL (36)
protest USL (37)
protest USL (38)
protest USL (39)
protest USL (4)
protest USL (40)
protest USL (41)
protest USL (42)
protest USL (43)
protest USL (44)
protest USL (45)
protest USL (46)
protest USL (47)
protest USL (48)
protest USL (49)
protest USL (5)
protest USL (50)
protest USL (51)
protest USL (52)
protest USL (53)
protest USL (54)
protest USL (55)
protest USL (56)
protest USL (6)
protest USL (7)
protest USL (8)
protest USL (9)
Titu Bojin presedinte PSD Timis
USL (1)
USL (2)
Viorel Coifan vicepresedinte PNL Timis
Virgil Popescu pres Sindicat Spiru Haret
Citiri: 27768

Comentarii (23)

erata
Daca astia sunt mii...eu sunt...sute.
viorel , 28 January 2012 | url
...
si daca ar fi 10 ooo
sunt adusi de partide. nerelevant.
bunicul , 28 January 2012
bai da prosti sunteti bunicu si viorel
bai da prosti sunteti bunicu si viorel
revolutionar din piata victoriei , 28 January 2012 | url
...
toti sunteti buni de comentat!,nu conteaza de cine au fost adusi,ce-l mai important lucru este ca am fost acolo,altii vin de la zeci de km distanta iar voi la 2 pasi nu iesiti!daca asa ar fii fost si in 89 cand l-au dat pe ceausescu ,ca voi ..eram si acum sub regim comunist. Mi-ar fi rusine sa comentez fara de folos sincer! Si DA au fost mii aprox 8000 ,tu stii de acasa ce a fosta colo?
cristi , 28 January 2012
ma?!!??! tu stii ce scrii??
@cristi tu cred ca la revolutie nu stiai ce inmseamna ala comunism, si acuma vii sa tii lectii de moralitate? mai bine ai sta in banca ta si i-ai vota pe cei doi pacalici, care oricum la timiosara nu vor aduna nici 2%. te rog inca o data sa nu mai pomenesti de cei de la revoluite ca nu ai nici un drept!! atata am avut de scris, si cred ca am scris degeaba ca la cat creiier aveti voi ''usl-istii''nici nu ma mira!! PS am destui ani deci stiu ce inseamna comunismul
idem , 28 January 2012
...
deja o luati razna. 10 000? in prima faza s a scris 3500. acum 10.000??? voi stiti ce inseamna 10.000???? va faceti de ras. unii zic 2000, voi initial 3500, altii iara dau 2000, acum licitatia a ajuns la 10.000. anastase e biet copil pe langa voi.
bunicul , 28 January 2012
Strica-vi-s-ar calculatorul!!!
Daca la atat se margineste constiinta voastra civica: sa balmajiti pe seama numarului de participanti...in loc sa comentati subiectul real:unirea tuturor romanilor(indiferent de culoare politica)pentru a se produce o schimbare in bine in tara aceasta...atunci degeaba va mai numiti oameni. Pacat, pacat de sangele varsat! Anonimi sunteti asa cum va si declarati. Nici ghena de gunoi nu v-ar accepta opiniile...Incep sa regret si eu ca m-am coborat la un asa nivel...Dar mai gresesc si oameni normali.
Iulia , 28 January 2012
da
USL-u..... daca se cred atat de buni de ce nu au ajutat poporul roman? se dau bine pe langa oameni sperand ca vor obtine voturi!! promisiuni degeaba!!
veta , 28 January 2012
nu e bine
se pare ca unii uita ca au greseli, ca sunt corupti. acum usl u sustine protestele contra basescu, dar ce se vor face cand oamenii vor protesta si impotriva lor?
gigi , 28 January 2012
munciuni contra minciuni
draga iulia, tu vrei sa inlocuiesti munciuna pdl cu minciuna usl. care era problema daca aparea corect nr participantilor? de ce e nevoie de manip**are? de ce?
pt iulia , 28 January 2012
...
B 1 a spus ca au fost 2000! Pt ca cel care a dat stirea este sluga lui Costi Ostaficiuc, asta era corect, nu ? Cine a fost acolo a vazut, au fost poate chiar peste 10 000! Ce nu va convine ? Ca va pica chiorul?
Alexandra Ionescu , 28 January 2012
ai inebunit baiete?
toate agentiile si site-urile zic in jur de 2.000, PANDURULE chiar nu iti e rusine sa-ti pui numele pe asa ceva???
adi , 29 January 2012
...
Unde ati vazut voi 10.000 de participanti? Chiar atata dezinformare???
Malaestearul , 29 January 2012
sute, mii, zeci de mii,....
Dupa ce acum cativa ani au excludeau pe Mona Musca din partid pentru colaborare cu securitatea, dupa asocierea cu PC+VOICULESCU, Sorin Rosca Stanescu, Stolnici, Quintus, ..., PNL a devenit cu acte in regula partidul securistilor din Romania, a caror platforma program este minciuna, santajul, manip**area, dezinformarea, etc. Asa ca numarul real participantilor la manifestare si calitatea acestora este usor de banuit!!!
srs , 29 January 2012
...
dna alexandra ionescu. TOATE canalele de stiri, si din oras au dat 2000. chiar si debanat care va sustine! din poze se vede cati sunt. vresau sa pice basescu, dar mi-e jena, ca cei cu care ar trebui sa votez, MINT la fel ca pdl si fac mitinguri si ei aducand oameni cu japca, studenti in special. de asta sunt dezamagit. extrem de dezamagit. mi-e clar ca tara asta nu mai are nicio sansa. o sa inlocuim niste fanarioti cu alti fanarioti!
diana ionescu , 29 January 2012
articol de pe timisoara expres. cu poze ale autocarelor!!!
Scris de Viorel Dogaru Timisoara - Oricât ai vrea să fii de imparţial, mitingul USL din Piaţa Unirii din Timişoara nu a rupt gura târgului, aşa cum se aşteptau, şi o doreau cu ardoare, probabil, liderii locali ai partidelor din coaliţia tricoloră.
Despre ceea ce s-a văzut şi s-a auzit nu este prea mult de spus. Discursurile n-au depăşit limita repetabilului, iar sloganurile din mulţime desenate pe pancarte au fost cam aceleaşi.
Ce am reţinut a fost un cearceaf mai mare prin care se cerea noului guvern ca salariul minim neimpozabil să fie de 500 de euro...
Ideea în sine a mitingului este că timişorenii nu au fost foarte receptivi, în condiţiile în care o mare parte dintre cei prezenţi în Piaţa Unirii au fost aduşi din judeţ, cu autocare sau autoturisme, de la Deta, până la Buziaş, Jimbolia şi Sânnicolau Mare.
Unele dintre autocare au fost staţionate pe la Iulius Mall, altele prin alte părţi ale oraşului, ca să nu bată la ochi.
viorel dogaru , 29 January 2012
rusinica, rusinica!
Ati scris cumva articolul dupa o matoleala buna trasa prin birturile din Unirii dupa protest de v-au iesit atatia la numar? Si dna Epure ce a cautat acolo? Ea face jurnalism sau politica? Sa se hotarasca odata! Oricum vad ca nimeni nu zice de concertu celor de la Parazitii din piata care de fapt a mai strans lumea acolo si si asa nu cred ca au fost nici 2000
fdj , 29 January 2012
...
Draga rusinica, este o rusine sa stai acum de-0 parte, deci discursul Liei, daca nu ai auzit bine,era despre...libertatea de exprimare si despre ascultarea telefoanelor, sau pe tine, Rusinica, nu te asculta, te apara barbosul si cotofana!
Alexandra Ionescu , 29 January 2012
...
Bunicule, ce daca i-au adus cei devla partide? Ei nu sunt oameni, ce naiba ai?...
Alexandra Ionescu , 29 January 2012
presa independenta=0 in romania
un ziarist independent NU are ce cauta la un miting politic, INDIFERENT de ADEVARUL pe care urmeaza sa il spuna. poate gasi ALTE mijloace ca sa faca asta!
cetatean roman care isi doreste sa fie si european , 29 January 2012
...
Asta e miting??? cu tot efortul opozitiei lumea nu prea e de acord cu cele ce se intampla!Cati au fost 300 s de oameni cel mult!
ELA , 30 January 2012
miting
NU SANTETI NEMULTUMITI,BA DE UNA ,BA DE ALTA ! TRCETI IN TABARA LUI OSTAFICIUC! DOAR ESTE VAJNICUL NOSTRU SECURIST DIN 1988 PINA IN PREZENT!!!!!!!!!!!!!!!(am dovezi!!!! nu aberez).Si curand va ajunge la MITITICA SI MAI ALES LA GROAPA DE GUNOI A ISTORIEI!!!!!
viva , 02 February 2012
...
Google castiga miliarde de dolari anual din reclama fara sa imparta nimic cu noi. Insa din 9 aprilie 2012, noul motor de cautare WAZZUB va oferi 50% din profituri utilizatorilor!!! Pentru aceasta trebuie doar sa va inregistrati. Inscrierile se fac doar pana pe 9 aprilie 2012, numai pe baza de invitatii de la alte persoane inscrise deja. Cei interesati pot accesa linkul-invitatie de mai jos pentru inscriere signup.wazzub.info/?lrRef=a29a1c49
wazzub , 15 February 2012 | url

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere