În deschiderea concertului, se va ține un moment de reculegere. Apoi, artiștii lirici și o parte dintre instrumentiștii orchestrei noastre vor interpreta o lucrare special pregătită.
După acest moment solemn, sub conducerea dirijorală a lui Radu Zaharia, Corul „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul Timișoara, alături de soprana Rut Iovescu, cu acompaniamentul unei părți a orchestrei simfonice și a pianistei regina Borinov, vor da viață frumoaselor compoziții ale lui britanicului John Rutter. Lucrările sale au fost interpretate la diferite evenimente desfășurate de Casa Regală a Marii Britanii, inclusiv la ultimele două nunți regale. În 2024, la aniversarea zilei de naștere a lui Charles al III-lea, Rutter a fost primit distincția de cavaler.
Concertul ce va cuprinde o selecție a creațiilor sale va avea loc de la ora 19:00, la Sala Capitol.
Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și pe myticket.ro: https://shorturl.at/9OyVZ
Pentru cei care l-au apreciat și îndrăgit pe maestrul Diodor Nicoară și vor să îl conducă pe ultimul drum, familia acestuia anunță că înmormântarea va avea loc marți, 4 februarie 2025, la ora 12:00, la cimitirul din Calea Șagului, capela 3.
Comentarii
comentarii