Acasă Actualitate Concert de colinde în scop caritabil

Concert de colinde în scop caritabil

DISTRIBUIȚI

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, studenţii de la Facultatea de Construcţii şi DCLS, vă invită la un Concert de Colinde cu scop caritabil, pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din cadrul Fundaţiei “Pentru Voi” din Timişoara. Concertul va avea loc joi, 17 decembrie, de la ora 19:00, la Cantina UPT din complexul studenţesc. În deschiderea concertului a fost invitat să susţină un mini recital Grupul vocal-instrumental “Pentru Voi”, format din adulţi cu dizabilităţi intelectuale, beneficiari ai Fundaţiei “Pentru Voi”. Grupul vocal-instrumental “Pentru Voi” a fost înfiinţat în anul 1997 sub coordonarea lui Rodica Atănăsoaie, educator specializat în cadrul Centrului de servicii sociale „Pentru Voi”. În ultimii ani au fost invitaţi la festivaluri internaţionale de muzică pentru persoane cu dizabilităţi intelectuale: anul trecut au participat in Ungaria la Pecs şi la Debrecen. În anul 2007 au participat la „Eurovizionul persoanelor cu dizabilităţi intelectuale” din Portugalia, unde au ocupat locul II. Fondurile obţinute prin organizarea acestui concert vor fi donate în întregime Fundaţiei “Pentru Voi” pentru sprijiniera proiectelor dedicate celor 175 de beneficiari ai acesteia.

Comentarii

comentarii