Acasă Actualitate Concert Florin Chilian, în prag de sărbători

Concert Florin Chilian, în prag de sărbători

DISTRIBUIȚI

La trei ani şi jumătate fugea dintr-un cămin-internat, unde fusese „uitat” de cei care-l creşteau. La 16 ani îşi câştiga existenţa ducându-i sculele lui Vali Sterian. A învăţat să cânte singur, fără să urmeze cursuri speciale. Îşi scrie singur textele. Astăzi este unul dintre cei mai de succes şi apreciaţi cantautori români. Vocea sa, uşor nazală, al cărei timbru trece de la unul răguşit la ţipăt, îl face special. Este vorba despre Florin Chilian, cel care va susţine un concert în Timişoara, în luna decembrie. Artitude aduce un concert care promite să fie de nota 10, în prag de sărbători. Solistul revine în faţa publicului din Timişoara, joi, 16 decembrie, la ora 21.00, îm Club Megalos (fostul The Note). Muzica lui Florin Chilian poartă amprenta autoironiei, a criticii la adresa unei societăţi contemporane, dar şi a suferinţei. A debutat pe marile scene relativ târziu, la 30 de ani, şi a făcut furori cu primul album, “Iubi – interfata la realitate” (în 2001). Al doilea album, „Zece porunci – Raport despre starea naţiunii”(în 2005), de inspiraţie biblică, se vrea a fi o palmă dată tuturor ipocriţilor. „Autistul – Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi", al treilea album, a fost lansat în 29 iunie 2010, album ce a câştigat „Discul de Platină” – peste 20.000 de copii vândute. Piesa „Zece”, inclusă pe albumul „10 porunci”, a staţionat, săptămâni la rând, pe primul loc în topurile naţionale, un mare merit pentru succesul piesei avându-l şi videoclipul lucrat în animaţie 3D, unul din cele mai bune videoclipuri realizate vreodată în România. Preţul unui bilet la concertul din 16 decembrie este de 35 de lei.

Comentarii

comentarii