Acasă Actualitate Concert inedit în Peştera Hoţilor: patru tineri de la Filarmonica din Timişoara...

Concert inedit în Peştera Hoţilor: patru tineri de la Filarmonica din Timişoara au urcat pe o potecă de munte cu instrumentele în spate

336
DISTRIBUIȚI

Cu o istorie de peste 2000 de ani, Herculane este cea mai veche stațiune a Europei. De la împăratul Traian, împăratul Marcus Aurelius Antonius, care vizitează stațiunea în anul 214, pana la Francisc I al Austriei, Franz Joseph și Prințesa Sissi, Carol I al României și Alexandru I, regele Serbiei, toți au venit în căutarea efectelor miraculoase ale apelor termale din izvoarele minerale ale Băilor Herculane. 

Începând cu vineri, 11 iunie, o serie de evenimente marchează simpozionul “Herculane – arcade în timp” care celebrează o parte din istoria impresionantă a locului.

În cadrul simpozionului, pentru prima dată în Băile Herculane, Grota Haiducilor a servit drept scenă pentru un recital de cvartet. Herculane se reinventează și beneficiind de acustica impresionată a grotei, cvartetul Tymes din Timișoara a încântat publicul în unul din cele mai îndrăgite obiective turistice de pe Valea Cernei.

Cu o lungime de 143 de m, grota deține o faună unică în Europa, fiind găsită doar în anumite părți ale Americii latine. Descoperirile arheologice au scos aici la iveală rămășițe umane încă din paleoliticul mijlociu, comori în monede romane și semnături pe pereții grotei datând din 1820, însă numele și l-a câștigat fiind locul în care haiducii bănățeni se ascundeau cu prada.

Grota are o deosebită importanță istorică pentru Banat, cu statut de rezervație arheologică. Aceasta a fost rescoperită în timpul imperiului austro-ungar și a fost explorată de marele speolog Emil Racoviță.

Tot cu ocazia simpozionului, a fost dezvelită placa de piatră comemorativă a întâlnirii regilor la Herculane. Placa din marmură neagră amplasată inițial de imperiul austro-ungar în onoarea acestui eveniment a dispărut în jurul anilor 1990 iar începând cu acest sfârșit de săptămână un duplicat al acesteia este disponibil publicului larg.

Aceasta comemorează întâlnirea din 1896 dintre împăratul Franz Joseph, regele Carol I al României și Alexandru I al Serbiei la Herculane pentru inaugurarea canalului navigabil Porțile de Fier. Întâlnirea a avut loc la cazinoul din Herculane, un loc des frecventat de aristocrația vremii și a fost urmat de o petrecere impresionantă despre care se povestește și astăzi.

Printre seria de evenimente din acest weekend, se numără și lansarea Rutei Cultural Turistice “Pe urmele lui Hercules”, prima rută cultural turistică dezvoltată la nivel național, expoziții de fotografie de epocă, expoziții de ii și costume tradiționale sau expoziții de proiecte arhitecturale.

Comentarii

comentarii