Joi, 21 aprilie, de la ora 19, orchestra Filarmonicii Banatul Timișoara va susține un concert simfonic sub bagheta dirijorului rus Aleksei Rubin, alături de pianistul Daniel Ciobanu.
Programul include două lucrări: Concertul pentru pian şi orchestră nr.3 în do major, op.26 de Serghei Prokofiev şi Simfonia nr.3 în mi bemol major, op.97 de Robert Schumann.
„La început vom asculta cel mai cunoscut, cel mai celebru concert pentru pian şi orchestră al lui Serghei Prokofiev, concertul nr.3 în do major, op.26.
Faima acestei lucrări se datorează probabil limbajului caracteristic lui Prokofiev, care aici se exprimă direct, de la deschiderea incisivă la ritmul antrenant care constituie un adevărat motor al discursului, mai apoi îmbinarea limbajulului liric cu spiritul îndrăzneţ, pe alocuri ironic. În general, el a compus într-un cadru tradiţional, folosind în cea mai mare parte formele secolului XIX.
Cu toate că a folosit în creaţie o mulţime de disonanţe, muzica sa era totuşi, tonală. Deşi nu s-a dovedit exagerat de revoluţionar, era foarte hotărât împotriva convenţiilor muzicale romantice. Întorcându-ne la concertul nr.3, observăm că cei doi parteneri, pianul şi orchestra, prelucrează un bogat material tematic, tipic originalei gândiri melodice şi armonice a lui Prokofiev. Lucrarea a fost terminată la Paris, dar premiera s-a petrecut la 22 martie 1925, la Moscova, în interpretarea pianistului Samuil Feinberg.
În concertul de joi seara, el va fi interpretat de pianistul Daniel Ciobanu.
Invităm cu drag publicul timişorean la concert nu numai pentru concertul pentru pian, dar şi că are posibilitatea să asculte o simfonie pe nedrept interpretată foarte rar pe scena Capitol: Simfonia nr.3 a lui Robert Schumann. Datorită faptului că aduce coloritul viu al meleagurilor de pe valea Rinului, compozitorul o denumeşte Simfonia Renană.
Despre Schumann, Harold C. Schonberg în cartea sa Vieţile marilor compozitori spunea că: „A fost primul dintre compozitorii cu desăvârşire anticlasici, şi forma, aşa cum existase ea până atunci, nu-i spunea mare lucru, deşi era un teoretician la fel de bine informat ca oricare alt muzician al vremii lui.”
Schumann susţinea că ideea şi conţinutul dictează forma şi nu invers. Faţă de alţi compozitori care la începutul creaţiei lor erau influenţaţi mai mult sau mai puţin de marii înaintaşi, Schumann a fost el însuşi de la bun început, ceea ce este greu de găsit în istoria muzicii. Acest mare compozitor, care a trăit doar 46 de ani, a fost un om modest, delicat, sensibil.
La început a compus doar muzică pentru pian, 23 de lucrări, mai târziu abordând cu succes toate formele muzicale, cu excepţia operei. Deşi există Simfonia a IV-a, cronologic, Simfonia a III-a este ultima creaţie de acest gen.
Compusă la Düsseldorf, unde în 1850 Robert Schumann preluase funcţia de director muzical al oraşului, a fost interpretată pentru prima dată la 5 februarie 1851 sub conducerea compozitorului. Ultima simfonie se impune ca o succesiune feerică de tablouri, un poem suav destinat omului şi naturii. Ca noutăţi, la început compozitorul renunţă la introducerea lentă, aproape obligatorie până atunci. Mai apoi inserează în corpul simfoniei momente clare polifonice.
Simfonia are 5 părţi, ultima cu o strălucitoare revenire ciclică care pregăteşte concluzia optimistă a simfoniei în întregul ei. Această simfonie este un monument muzical pe cât de măreţ, pe atât de optimist”, explică în vancronică Mircea Tătaru.
La 17 aprilie 1947 a apărut, prin Legea nr. 131, semnată de regele Mihai I, Filarmonica Banatul din Timișoara, prin asimilarea orchestrei simfonice Amicii Muzicii.
Primul concert propriu-zis al Filarmonicii Banatul a avut loc la data de 8 iunie 1947, pe afiş figurând atât Filarmonica Banatul cât şi Societatea Filarmonică Amicii Muzicii.
Artiştii invitaţi au fost pianista Monique de la Bruchollerie (Franţa) şi dirijorul Charles Bruck, care deşi adoptat de oraşul de pe Sena nu şi-a uitat rădăcinile bănăţene.
Prima stagiune de concerte propriu-zisă va fi inaugurată la 26 octombrie 1947, urmând seria unor numeroase concerte din ale căror programe nu lipseau lucrări româneşti, fapt ce relevă importanţa pe care Filarmonica a oferit-o încă de la început muzicii româneşti, asumându-şi calitatea de promotor al culturii şi identităţii noastre culturale.
Drept mărturie a activităţii artistice a primei stagiuni a Filarmonicii stă articolul publicat la 24 mai 1948 de Sabin V. Drăgoi în Luptătorul bănăţean: Orchestra e în plină evoluţie…Concerte regulate…
Dintre artiştii invitaţi ce au onorat publicul timişorean încă de la începuturile noii instituţii înfiinţate amintim dirijorii: Constantin Bugeanu, colonelul Iosif Klein, László Somagyi, Traian Mihăilescu, Egizzio Masini, Alfred Mendelsohn, Constantin Sivestri; şi soliştii – Elise Cserfalvy (violonistă), Monique de la Bruchollerie (pianistă), Ion Voicu (violonist), Miloš Sadlo (violoncelist), Ecaterina Vâlcovici (soprană), Radu Aldulescu (violoncelist).
