Acasă Cultura Concerte lecție dedicate elevilor, studenților și publicului larg, la USAMVB Timișoara

Concerte lecție dedicate elevilor, studenților și publicului larg, la USAMVB Timișoara

DISTRIBUIȚI

Liceul de Artă “Ion Vidu” Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României”, continuă seria de concerte lecție dedicate elevilor, studenților și publicului larg din dorința comună de a lărgi orizontul cultural al comunității timișene.

Miercuri în data de 30.03.2022 de la ora 17, la USAMVBT în Aula Magna ” Iulian Drăcea ” va avea loc un nou concert – lecție din această serie de evenimente culturale comune, în care profesorii și elevii Liceului “Ion Vidu ” împreună cu studenții USAMVBT vor prezenta costume tradiționale originale și vă vor încânta cu muzica specifică fiecărei zone folclorice românești.

Prezentarea constumelor populare va fi făcută de prof. univ. dr. Emilian Madoșă. Costumele fac parte din colecția sa privată . Prof. Rodica Pîslari Canțîr, ansamblul folcloric al claselor IX-XI precum și studenții USAMVBT vor interpreta cântece tradiționale românești, evidențiind, prin vocile lor importanța identității și a păstrării tradițiilor strămoșești în viața noastră.

Aranjamentul muzical a fost pregătit de prof. Cega Sebastian iar sonorizarea asigurată de prof. Ștefan Ovidiu Mureșan.

Coordonatorii evenimentului sunt prof.dr. Lia Rotariu și prof. Dr. Ingrid Nicolaescu. Vă așteptăm cu drag!! – îndeamnă organizatorii.

 

 

Comentarii

comentarii