Acasă Politica Concurs la AUR Timiș. Boboc a câștigat marele premiu – candidat la...

Concurs la AUR Timiș. Boboc a câștigat marele premiu – candidat la funcția de primar în Voiteg

DISTRIBUIȚI

 

Alianța pentru Unirea Românilor Timiș a ales un mod complet nou de a decide cine ar putea fi candidat din partea partidului la postul de primar din Voiteg. Oamenii de la AUR au luat la pas comuna timișeană și au adunat CV-uri de la doritori de cariere administrative. La final, au făcut un concurs adevărat

Povestea ciudatului concurs a fost spusă de Samuel Miclău, specialistul partidului în campanii electorale.

”Am luat la pas comuna Voiteg, satul Folea, am distribuit pliante și am spus că se scoate la concurs funcția de primar. Am primit mai multe CV-uri, am organizat interviuri cu cei interesați de această funcție și împreună cu colegii mei am ajuns la concluzia că domnul Boboc (n.r. Mihăiță Boboc) este cel mai potrivit pentru funcția respectivă. Am avut și câteva criterii clare pentru selectarea candidatului. Primul a fost să nu aibă probleme cu legea. Un al doilea criteriu foarte important, pentru că venim pe scena politică ca un partid nou, am spus că nu trebuie să fi făcut parte din vechea clasă politică, pentru că știm bine că ne-a dezamăgit până acum. Scopul concursului și faptul că am avut un dialog cu oamenii din comuna respectivă  a însemnat și faptul că am putut vedea dacă respectiva persoană care urma să fie selectată pentru a candida din partea noastră este apreciată de comunitate. Acesta a fost al treilea criteriu. Al patrulea criteriu, foarte important, să aibă ceva de oferit comunității. Să aibă proiecte, să vrea să aducă ceva bun pentru comunitatea respectivă”, a spus Miclău.

Iar până la urmă candidatul a fost ales, el se numește Mihăiță Boboc și printre propunerile electorale lansate a inclus acordarea de denumiri pentru străzile comunei,  montarea de numere de casă, un cabinet veterinar și o piață.

”Vin să candidez din partea AUR să spunem mai nou, pentru primăria comunei Voiteg, considerând că și eu, cetățeanul simplu, trebuie să iau atitudine la situația actuală și privind în ansamblu la proiectele care trebuiesc realizate în comuna noastră. Străzile nu poartă o denumire și m-am gândit să ținem cont de personalitățile locale din diferite domenii, în viață sau trecute, ca să spun așa. Montarea de indicatoare, la noi nu există decât numărul de pe casă”, spune Boboc.

Candidatul AUR se gândește și la dezvoltarea culturală a comunei Voiteg.
”La capitolul cultură, avem căminul cultural care stă să pice. Înțeleg că există un proiect pe rol la primărie, privind renovarea căminului, dar din punctul meu de vedere, indiferent dacă ar fi renovat, rămâne tot un gol de cultură, fiindcă nimeni nu se gândește cum ar putea fi în adevăratul sens al cuvântului un centru cultural. Există la nivel local un referent care se ocupă doar de închiderea și deschiderea lui la diferite evenimente, gen înmormântări și alte nunți. Mai avem și un muzeu de etnografie și folclor care a fost marginalizat din cauza anumitor animozități dintre primar și proprietar și nu i s-a amenajat nici măcar o intrare civilizată, un acces de la drumul mare. Muzeul este foarte puțin cunoscut și accesul populației se poate face chiar și fără nicio taxă”, a declarat Mihăiță Boboc, candidat la Primăria Voiteg, în cadrul unei conferințe de presă – premieră a AUR Timiș.

Comentarii

comentarii