Acasă Cultura Concurs național de povești pentru copii români din Ungaria, la Bekescsaba

Concurs național de povești pentru copii români din Ungaria, la Bekescsaba

370
DISTRIBUIȚI

Consulatul României la Gyula Ungaria a informat că la Casa Poveștilor, din Bichișceaba (Bekescsaba), în organizarea Autoguvernării Românești de aici, s-a desfășurat cea de-a 24-a ediție a Concursului Național de povești pentru copii, în limba română.

Evenimentul este intitulat „Gheorghe Gros”, după numele celui care a fost conducătorul acestei Autoguvernări, între anii 1994-2015, în data de 16 mai 2019.

La manifestare a participat şi Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Jula.

La concursul, devenit tradiție, au luat parte 75 de copii povestitori, provenind de la şcoli în care se predă limba română (Jula, Micherechi, Chitighaz, Aletea, Bătania, Pocei, Săcal, Apateu, Cenadul Unguresc și Leucușhaz).

Copiii au fost împărțiți în 4 grupe, pe câte 2 clase (I-II, III-IV, V-VI și VII-VIII), de la fiecare dintre aceste două grupuri de școli, juriul fiind condus de Eva Iova şi Delia Kovacs.

Manifestarea s-a bucurat de prezența multor oficialități, între care s-au numărat: Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), pr. Teodor Marc, vicepreședintele Autoguvernării Românești Județene din județul Bichiș, pr. Aurel Becan, protopop de Seghedin şi alţi clerici ai EORU;  Alexandru Fina, vicepreşedintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU),

Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU, Tiberiu Iuhas, președintele Autoguvernării Românești din Bichișceaba, Elvira Ardelean, primarul comunei Otlaca-Pustă, Ana Maria Brad, reprezentant al minorității române în cadrul instituţiei guvernamentale ungare responsabilă cu învăţământul, Eugen Gagea, reprezentant al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Eva Iova Șimon, redactor-şef al săptămânalului „Foaia Românească”, Delia Covaci, directorul publicației „Cronica”, Ștefan Crâsta, redactor al Studioului Teritorial de Radio și Televiziune MTV1, din Seghedin, directori și cadre didactice din localitățile din care au venit copii, părinți ai elevilor, ș.a.

Ierarhul, ceilalți clerici și oficialitățile, s-au deplasat la cimitirul în care se găsește mormântul lui Gheorghe Gros, inițiatorul acestui concurs, pentru o rugăciune de pomenire întru memoria sa.

La această slujbă a luat parte și Maria Gros, soția celui comemorat, iar la sfârșitul slujbei au fost depuse coroane de flori, din partea Consulatului General al României, a Autoguvernării Românești locale, a AȚRU, a altor instituții și a familiei.

Fiecare dintre elevii participanți la concurs au prezentat cu poveștile pregătite, iar după deliberarea juriilor, a avut loc festivitatea de decernare a premiilor.  Școlile care au realizat cele mai multe puncte, prin elevii participanți, Micherechi și Leucușhaz, au primit câte un laptop din partea organizatorilor.

Evenimentul s-a încheiat printr-o recepție comună, oferită de gazde pentru toți copiii, însoțitorii lor și oficialitățile prezente.

 

Comentarii

comentarii