Acasă Actualitate Concursul judeţean de religie „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” –...

Concursul judeţean de religie „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” – etapa zonală

DISTRIBUIȚI

În cadrul parteneriatului educaţional dintre Arhiepiscopia Timişoarei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, în perioada 12-29 martie, se desfăşoară etapa zonală a Concursului judeţean de religie „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”, aflat la prima ediţie. Tema acestei ediţii este  ,,Tămăduire şi sfinţenie”, având în vedere că anul 2012 a fost declarat de către Patriarhia Română „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al  îngrijirii bolnavilor”. Etapa zonală a concursului se va desfăşura în 11 centre din judeţul Timiş: Liceul Pedagogic ,,Carmen Sylva” din Timişoara (12 martie), două la Mitropolia Banatului (în 13 şi 19 martie), Iecea Mică (15 martie), Comloşu Mare (17 martie), Variaş (20 martie), Belinţ (22 martie), Lugoj (24 martie), Făget (26 martie), Deta (27 martie) şi Gătaia (29 martie). La această etapă vor participa copiii câştigători la nivel local (câte trei din fiecare parohie/şcoală), însoţiţi de către preotul sau profesorul coordonator. Competiţia se va desfăşura pe trei secţiuni: interpretare de poezie religioasă (la clasele II-IV), eseu religios (la clasele V-VIII) şi desen religios (la clasele II-VIII). Etapa finală se va desfăşura în data de 5 aprilie, la Centrul Eparhial Timişoara.

 

Comentarii

comentarii