Acasă Actualitate Condamnat la închisoare, un om de afaceri din Timișoara a fugit din...

Condamnat la închisoare, un om de afaceri din Timișoara a fugit din ţară

DISTRIBUIȚI

Miron Nicolaie e1493150417269Cazul Sebastian Ghiţă nu este singular. Un alt om de afaceri, necunoscut presei naţionale, însă foarte influent în Timişoara, Neculai Miron, se ascunde de Justiţie după ce la sfârşitul lunii martie a fost condamnat la doi ani şi jumătate ani de închisoare cu executare într-un dosar privind devalizarea patrimoniului CNSLR Frăţia în care apare şi sindicalistul Liviu Luca.
Neculai Miron a fost condamnat pe 31 martie. El s-ar afla în Italia unde ar fi internat. Potrivit unor surse judiciare, el a fost dat în urmărire internaţională şi acum este căutat de Interpol.
“Menţine soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C.p. 1969 rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.p. (complicitate la infracţiunea de folosire a autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite – n.r.) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. 1969 pe o perioadă de 2 ani, în regim de detenţie”, arată judecătorii în decizia de condamnare. Vezi aici.
Miron a fost găsit vinovat pentru că, în complicitate cu sindicalistul Liviu Luca, a pus mâna ilegal pe hotelurile sindicatelor din Timiş.
Luca şi Miron au fost trimişi în judecată în 2012 de procuroarea DNA Claudia Roşu, soţia celebrului procuror DNA Doru Ţuluş.
Potrivit rechizitoriului, în 2011, prim-vicepreşedintele CNSLR Frăţia, Liviu Luca, a încheiat un contract de management între firma sindicatului Sind Tour Trading SRL (unde C.N.S.L.R. Frăţia era acţionar majoritar cu 95 la sută) şi Tour Mirinvest SRL Timişoara în urma căruia compania privată a lui Neculai Miron a obţinut un profit de 732.000 de euro, considerat foloase necuvenite.
Firma CNSLR Frăţia era administrator al unor hoteluri aflate în patrimoniul sindicatelor şi, în urma unei decizii ilegale a lui Liviu Luca, a înstrăinat administrarea hotelurilor către firma lui Miron.
Problema e că, potrivit contractului, firma lui Miron trebuia să facă investiții de minimum 6 milioane de euro. Şi nu le-a făcut. Ba mai mult a folosit tot banii sindicatelor pentru investiţii.
“Reprezentanţii firmei, inculpaţii Dumitrescu Florin şi Miron Neculai au folosit nu banii Tour Mirinvest SRL, cum se stipula în clauzele contractului, ci pe cei ai Sind Tour Trading SRL.
În perioada mai – august 2011, cei doi au încheiat trei contracte (unul de reabilitare a hotelurilor şi două de distribuţie de produse) folosind suma de aproximativ 732.000 de euro ce aparţine Sind Tour Trading SRL, contractele fiind acordate unor firme aflate sub controlul direct sau indirect al asociaţilor Tour Mirinvest SRL”, arată procurorii DNA.
Contractul de management a fost încheiat la 18 aprilie 2011 după ce Liviu Luca a emis o decizie – cu încălcarea dispoziţiilor statutare (fără a fi întrunit în Biroul Operativ numărul de voturi necesar luării unei decizii valabile) – prin care a dispus înlocuirea administratorilor societăţii Sind Tour Trading cu un nou administrator: firma Tour Mirinvest a lui Neculai Miron.
“Contractul, pe o perioadă de 9 ani, avea să fie semnat în aceeaşi zi (20 aprilie 2011 – n.r.). Practic, administratorul Tour Mirinvest avea obligaţia de a efectua investiţii şi de a realiza un profit de minimum 600.000 de euro pe an din exploatarea bazelor turistice şi de tratament aflate în administrarea societăţii Sind Tour Trading”, arată DNA.
După condamnarea definitivă, afaceristul a trimis un drept la replica presei timişorene:
„Sinteza privind situaţia mea este următoarea:
În anul 2010 am preluat managementul unei societăți de turism balnear, aflată pe pierdere la data semnării contractului de management. Am restructurat firma, am făcut investiţii de 4,3 milioane euro, am eficientizat activitatea, rezultatul fiind obţinerea de profit, în fiecare an contractual.
Am achitat asociaţilor dividende de trei ori mai mari decât în perioada anterioară (aspect confirmat şi de expertiza financiar-contabilă făcută). Înainte de semnarea contractului am solicitat opinii legale de la firma de avocatură, ambele opinii indicând faptul că semnarea este legală.
Pe Liviu Luca l-am cunoscut doar după începerea negocierilor, nu îl cunoşteam înainte de acel moment.
Ultima sentinţă, cea de la Curtea de Apel Bucureşti, nu arată că firma Tour Mirinvest ar fi prejudiciat cu 732.000 de euro CNSLR Frăţia, așa cum s-a publicat în mai multe ziare.
Cu toate acestea, am fost condamnat.
Motivul real al condamnării poate fi găsit în articolele publicate pe luju.ro și pe blogul lui Ion Cristoiu, care descriu modul în care se încearcă preluarea patrimoniului sindical, cu sprijinul procurorilor DNA Claudia Roșu si Doru Țuluș, și semnarea de contracte de asistență juridică cu onorarii de succes de 50.000.000 euro”, a arătat omul de afaceri condamnat, într-un drept la replică.
Miron a vrut să cumpere cu 50 de milioane de euro cariera de calcar de la Budureasa a lui Vîntu şi Luca
Potrivit RiseProject, grupul Mir al omului de afaceri Neculai Miron din Timişoara a vrut să cumpere cariera de calcar de la Budureasa deţinută de PSV Company a lui Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu.
Sursa: romaniacurata.ro

Comentarii

comentarii