Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, împreună cu Centrul pentru Cercetare Curatorială, Istoria și Critica Artei, Studii de Patrimoniu (CICASP) a organizat în perioada 27-28 noiembrie conferința internațională ,,Urban Body – Human Body. Bridging Heritage and Contemporary Art”. Evenimentul a reunit, prin intermediul artei, teoreticieni, artiști și, de asemenea, arhitecți pentru a explora relația dintre arta contemporană și mediile istorice în care trăim.
Conferința își propune să creeze un dialog despre cum patrimoniul construit și practicile artistice moderne pot exista împreună, și, totodată, se pot completa în dezvoltarea unor orașe vibrante. Participanții evenimentului au adus în fața publicului cercetări și proiecte care investighează modul în care spațiile fizice și culturale în care trăim, atât cele urbane, cât și cele personale sunt interconectate prin artă, arhitectură și patrimoniu.
Evenimentul subliniază, în primul rând, importanța înțelegerii rolului unic pe care atât patrimoniul, cât și arta contemporană îl joacă în conturarea peisajului nostru cultural. Pe măsură ce orașele continuă să se transforme, găsirea unor asemănări între trecut și prezent devine esențială pentru crearea unor spații care sunt nu doar încărcate de istorie, dar și actuale.
În cadrul conferinței internaționale ,,Urban Body – Human Body. Bridging Heritage and Contemporary Art”, participanții au discutat intens despre importanța dezvoltării urbane și modul în care aceasta este abordată în contextul artei și patrimoniului. Prin această conferință, organizatorii, ce reprezintă, în principal cadre didactice din cadrul Facultății de Arte și Design își propun să inspire o abordare mai lină a dezvoltării urbane, care să respecte trecutul, dar să îmbrățișeze în același timp inovația, contribuind la construirea unor orașe mai sănătoase și mai dinamice.
Diana Andreescu, Decan al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, a subliniat cum dezvoltarea urbană trebuie să fie privită nu doar din perspectiva creșterii economice, dar și dintr-o viziune globală, care include integrarea artei și patrimoniului ca elemente fundamentale ale unei comunități sustenabile. Decana a evidențiat că orașele nu trebuie să fie doar funcționale, ci și să inspire prin estetică și cultură.
Andreea Lazea, Șefa Departamentului de Arte Vizuale și Președinte al CICASP, a abordat relația dintre arta contemporană și patrimoniul urban, discutând despre importanța conectării acestora pentru a crea un spațiu public viu și dinamic. Andreea Lazea a subliniat faptul că patrimoniul cultural trebuie să fie reinterpretat constant în cadrul practicărilor artistice contemporane pentru a rămâne relevant într-un context urban în continuă schimbare.
Cristina Ursache, una dintre invitate venită tocmai de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași a prezentat un studiu fascinant despre “Reconsiderarea Corpului – Curatorierea Formei Umane în Expozițiile de Artă Vizuală Contemporană”. Prin cercetarea sa, Cristina Ursache a arătat cum corpul uman poate fi reinterpretat în arta contemporană, oferind noi perspective asupra modului în care acesta poate deveni un simbol al interacțiunii între trecut și prezent.
Alte intervenții remarcabile au fost cele ale Alexandrei Tășală, Titus Vlase, Gabriela Vlase și Ionela-Amalia Bradu, toți membri ai Universității de Vest din Timișoara, care au abordat subiecte precum metodele de autentificare a pigmentului în lucrările de artă contemporană. Aceștia au subliniat provocările și tehnologiile avansate care permit păstrarea integrității și autenticității lucrărilor de artă, un aspect crucial în contextul restaurării patrimoniului cultural urban.
Un alt punct de interes a fost prezentat de Sânziana Gheorghe, cadru didactic la Facultatea de Arte și Design, care a discutat despre “Redefinirea Patrimoniului European: Intervenții Digitale și Artă Imersivă în Spații Istorice”. Sânziana Gheorghe a subliniat, mai ales, cum tehnologiile digitale și, deopotrivă, arta pot transforma modul în care percepem și interacționăm cu patrimoniul istoric.
Pe lângă aceste prezentări, evenimentul a inclus și lucrările altor cercetători și profesioniști din domeniu, precum Luisa-Maria Palade, Ana Diuța, Ilie Matei Bujancă și Iustina Bănceanu, care au contribuit cu studii și perspective valoroase privind interacțiunea dintre artă, patrimoniu și dezvoltarea urbană, nu doar ca un element de conservare, dar și ca o sursă de inspirație pentru artiști și arhitecți care doresc să creeze orașe mai dinamice, accesibile și sustenabile.
Conferința ,,Urban Body – Human Body: Bridging Heritage and Contemporary Art”, organizată de Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, a beneficiat de aportul unor moderatori distinși, ale căror expertize au contribuit semnificativ la succesul dezbaterilor, și la buna înțelegere a mesajului pe care artiștii au avut în prim-plan să îl transmită:
Andreea Lazea, cadru didactic universitar la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, a moderat sesiunea principală. Andreea Lazea predă cursuri în domenii precum Estetica, Patrimoniul Cultural- actori și practici, Concepturi critice în arta modernă și contemporană, Artă și artefact- concepte, practici, instituții. Cercetările sale se concentrează pe aspectele sociale și politice ale selecției, protejării și promovării patrimoniului cultural, dar și pe relația dintre patrimoniu și inovație. De asemenea, Andreea Lazea explorează domeniul artei publice din perspectivele istoriei artei și ale științelor sociale. Cadrul didactic a organizat conferințele internaționale ,,Art, Memory and Identity” (2019) și ,,Art, Society and Politics in (Post) Socialism” (2014), iar în prezent lucrează pe tema valorilor inovative ale patrimoniului cultural.
Maria Sârbu, istoric de artă și cadru didactic asociat la Facultatea de Arte și Design, a contribuit și ea ca moderator la conferință. Maria Sârbu este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul artei contemporane, în special pentru studiile sale despre arta românească din perioada post-comunistă. Aceasta a publicat lucrările ,,Pseudo-signification and Hyper-signification in Romanian Art Since 1990” (2014) și ,,Art Guide. An Introduction to Contemporary Romanian Art’ (2017), iar publicațiile sale includ numeroase studii și articole în jurnale de artă și volume colective. Drept curator, Maria Sârbu a realizat proiecte importante în colaborare cu grupul Avantpost și a fondat programul curatoric DRAFT în 2018. Între 2019 și 2021, a fost asistent în proiectul Gender Politics and the Art of European Socialist States, inițiat de Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań. De asemenea, Maria Sârbu se implică activ în educarea publicului larg cu privire la noțiuni și tendințe în istoria artei.
Liliana Mercioiu Popa, lector asociat la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, a fost un alt moderator important al conferinței. În 2008, a obținut doctoratul în Arte Vizuale cu teza ,,Poetic Arts in the Plastic Art of the 20th Century”. Liliana Mercioiu Popa a organizat numeroase expoziții și intervenții cu studenții săi în spații dedicate, alternative sau publice din Timișoara și din alte orașe, precum București și Novi Sad. Este membră activă a grupurilor artistice IN-FORMAT, Noima și Avantpost, iar lucrările sale reflectă o preocupare continuă pentru explorarea limbajului vizual și a influențelor culturale în arta contemporană.
Această inițiativă a Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, alături de CICASP subliniază angajamentul pe care aceștia îl au pentru explorarea conexiunilor dintre artă, patrimoniu și spațiile urbane, poziționând Timișoara drept un centru activ al dialogului cultural internațional.