Acasă Actualitate Conferințele UVT. Ce n-a văzut Parisul – confesiunile unui scriitor român, la...

Conferințele UVT. Ce n-a văzut Parisul – confesiunile unui scriitor român, la Universitatea de Vest Timișoara

DISTRIBUIȚI

În cadrul Conferințelor UVT, în data de 20 noiembrie,  va fi invitat la Universitatea de Vest Timișoara, scriitorul româno-francez Matei Vișniec, care va susține prelegerea Ce n-a văzut Parisul – confesiunile unui scriitor român, de la ora 18.00, în Aula Magna Ioan Curea, de pe bv. Vasile Pârvan nr. 4.

Evenimentul are loc în cadrul programului 1989 – Timișoara, trei decenii de libertate.

Matei Vișniec s-a născut în 1956 la Rădăuţi, în Bucovina. A debutat în revista Luceafărul în 1972 şi apoi în volum în 1980. A studiat filozofia la Bucureşti, a devenit membru fondator al Cenaclului de luni, s-a remarcat ca dramaturg chiar şi când piesele îi erau interzise. Din 1987 trăieşte la Paris şi scrie teatru în franceză. De atunci numele său s-a aflat pe afişe în peste 30 de ţări. Din 1990 lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. În Franţa piesele sale sunt editate la Actes-Sud Papiers, Lansman, L’Harmattan, Espace d’un Instant. Între două ţări, între două culturi, între limba română şi cea franceză, Matei Vişniec circulă, trece de la un gen literar la altul, caută şi experimentează cuvântul sub semnul unui ideal care ţine de sens şi de irepetabilitate.

Comentarii

comentarii