Acasă Eveniment Confiscă maşinile taximetriştilor care nu şi-au plătit amenzile

Confiscă maşinile taximetriştilor care nu şi-au plătit amenzile

DISTRIBUIȚI
altPoliţiştii comunitari au aplicat, de la începutul acestui an, peste 200 de sancţiuni taximetriştilor care încălcau diferite reguli cuprinse în legislaţia referitoare la activitatea de transport persoane în regim taxi. 100 de amenzi au fost acordate în baza Legii Taximetriei – 38/2003 (totalizând 76.900 lei), iar 114 în baza HCL 276/2003 (totalizând 16.200 lei). Problema este că dintre cele aplicate în baza LegiiTaximetriei, 62 au rămas neplătite, iar dintre cele completate în baza HCL,64 au fost neplătite. 

Rezultatul este că acestea au fost trimise spre primăriile de care aparţin cei sancţionaţi:97 către Primăria Timişoara şi 29 către alte primării, care acum vor urma calea legală pentru a obţine banii datoraţi de cei amendaţi. Dacă cei sancţionaţi nu achită sumele datorate, se poate ajunge până la confiscarea bunurilor pe care le deţin. “În cazul conducătorilor auto de autovehicule care desfăşoară activităţi de transport persoane în regim de taxi, care au fost luaţi în evidenţa instituţiei deoarece nu şi-au achitat sancţiunile aplicate s-au demarat procedurile pentru executarea silită şi recuperarea debitelor. Acestora li se recomandă să-şi plătească amenzile, în caz contrar rămânând fără bunurile pe care le deţin”, spune Daniela Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara. 
 

Comentarii

comentarii