Acasă Politica Conservatorii arădeni spun că apa potabilă mineralizată de Arad ar putea concura...

Conservatorii arădeni spun că apa potabilă mineralizată de Arad ar putea concura cu Borsec

DISTRIBUIȚI

Pornind  de la ideea că apa potabilă a Aradului se poate vinde doar cu un leu pe metru cub, idee emisă de înfiinţarea societăţii  Trans Aqua Muresul SA , preț cu care apa românească se vinde în Ungaria, conservatorii arădeni au solicitat ajutorul specialiştilor, membri sau simpatizanţi ai partidului, ai reprezentanților de la Academia Oamenilor de Ştiinţă, Administrația Naţională a Rezervelor de Stat şi de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. „Specialiştii noştri au constatat că apa noastră este cea mai bună apă din ţară, o apă pură de izvor, nefiind necesare tratamente speciale, deosebite, pentru a putea fi consumată. Dacă aceasta ar fi mineralizată ea ar putea concura oricând cu vestita apă minerală Borsec”, a declarat Mircea Purcaru, președinte PC Arad. Conservatorii arădeni spun că după alegerile din 2012, odată cu venirea USL -ului la putere, vor începe forarea unui număr de 50- 60 puţuri de mare adâncime cu o capacitate maximă de 60-62 mii metri cubi pe oră, toate acestea fiind  integrate în exploatarea celei mai moderne uzine de apă din România, uzină construită din bani europeni pe teritoriul municipiului Arad. „Astfel, noua uzină AQUA ARAD va deveni o emblemă pentru  municipiu, va produce o excepțională apă potabilă plată şi mineralizată pentru arădeni la prețul de sub 1 leu pe metru cub şi va  aduce bugetului local un venit  de 15.000.000 euro anual prin îmbutelierea şi  vânzarea acestei ape atât în ţară cât şi în toată  Europa”, a explicat Mircea Purcaru.

 

Comentarii

comentarii