Acasă Actualitate Consilier local PDL, arestat pentru trafic de influenţă

Consilier local PDL, arestat pentru trafic de influenţă

DISTRIBUIȚI

Portocaliu nesătul…

Ciuhandu şi Orza, vizionari în „Cazul Beniamin Ursu”

Ursu făcea pe prostu´ în 2009

Unul dintre membrii de vază ai PD-L Timiş va sta două săptămâni după gratii. Fostul consilier local din Timişoara Beniamin Ursu a fost arestat preventiv pentru trafic de influenţă. Ursu, actual consilier local la Ghiroda, a fost prins în flagrant, în timp ce primea 1.000 de euro şpagă. 

Suma cerută iniţial de Beniamin Ursu, pentru a-l ajuta să obţină avizele necesare pentru un imobil construit fără autorizaţie, era de 7.000 de euro. A primit şi aceşti bani, dar nu a rezolvat nimic. Preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, nu va mai aştepta decizia justiţiei şi îl va da afară din partid pe Ursu.

Portocaliu nesătul…

Consilierul local PD-L i-a promis cetăţeanului care l-a denunţat la Direcţia Generală Anticorupţie că va interveni pe lângă funcţionarii din Primăria Timişoara, pentru a obţine toate autorizaţiile necesare construcţiei ilegale. A tras însă prea mult de timp şi cetăţeanul revoltat s-a gândit să apeleze la ultima variantă – un denunţ la DGA. Bărbatul i-ar fi dat, în 2007, lui Ursu, 7.000 de euro. Convins că problema se va rezolva de la sine, acesta a plecat în străinătate. Când a revenit în ţară, a constat că Ursu nu s-a ţinut de cuvânt. Pe 9 iulie, cetăţeanul cu casa ilegală s-a întâlnit din nou cu fostul consilier al Timişoarei. Ursu i-a spus că mai este nevoie de încă 1.000 de euro, pentru că actele îşi pierduseră valabilitatea între timp. Bărbatul s-a dus glonţ la DGA Timiş. În loc de 1.000 de euro, democrat-liberalul s-a ales cu un flagrant şi un dosar penal. Ursu a fost reţinut în urmă cu trei zile, după un flagrant ca la carte. 

Exclus din PD-L Timiş

Pe lângă riscul de a-şi petrece o bună perioadă de timp după gratii, Beniamin Ursu riscă, mai mult ca sigur, să iasă pe uşa din dos din politică. Preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, susţine că actualul consilier local de Ghiroda are antecedente şi va fi dat afară din partid. „În prima şedinţă, voi propune excluderea lui Ursu din partid. El va pierde şi locul de consilier local la Ghiroda. Este o încălcare flagrantă a legii. Justiţia îşi va spune cuvântul, dar noi nu vom mai aştepta acest lucru. Ursu are antecedente, cel puţin la nivel de prezumţii. El nu mai poate face parte din PD-L Timiş”, ne-a declarat Constantin Ostaficiuc, preşedintele PD-L Timiş.

Ciuhandu şi Orza, vizionari în „Cazul Beniamin Ursu”

La  începutul lui septembrie 2009, mai mulţi ţigani, în frunte cu Rudolf Stancu, preşedintele Centrului Creştin al Rromilor din Banat, s-au legat cu lanţuri la Primăria Timişoara. Ei erau supăraţi că autorităţile le demolează o construcţie ilegală şi primarul Ciuhandu nu voia să-i primească în audienţă. Atât primarul Gheorghe Ciuhandu, cât şi viceprimarul Adrian Orza, l-au acuzat atunci pe democrat-liberalul Beniamin Ursu, că face trafic de influenţă în favoarea romilor. „Domnul fost consilier Ursu m-a abordat pe holul primăriei şi mi-a spus, şi încerc să reproduc aproape mot-a-mot, <<ordin de sus, de la mine de la partid, că aştia au discutat cu regele lor, neapărat să amânaţi demolarea cinci zile>>. I-am spus că nu se pune în discuţie”, declara atunci Orza.

Ursu făcea pe prostu´ în 2009

Şi primarul Gheorghe Ciuhandu a simţit că ceva nu este curat la mijloc. „Când am început demolarea ne-am izbit de opoziţia unui grup de cetăţeni care dincolo de faptul că s-au manifestat ostil faţă de activitatea de demolare au început un trafic de influenţă. Beniamin Ursu a venit ca un reprezentat al acestui grup, cu ameninţări”. Beniamin Ursu a făcut pe prostul. El a spus atunci că voia doar să intermedieze o audienţă. „N-am făcut niciun trafic de influenţă. Eu sunt preşedintele de onoare al dumnealor, la Centrul Creştin al Rromilor din Banat. Ei mi-au solicitat dacă pot să vorbesc cu domnul primar să-i programeze într-o audienţă, dar nu am reuşit. Am avut o discuţie şi cu domnul viceprimar, dar nu am cerut amânarea demolării. Am vrut să-i ajut, dar nu am făcut altceva decât să cer o audienţă”, spunea Ursu.

Comentarii

comentarii