Acasă Actualitate Consilierii județeni au aflat banca de la care CJT va lua un...

Consilierii județeni au aflat banca de la care CJT va lua un credit de 257de milioane de lei

DISTRIBUIȚI

Banca Comercială Română este instituția financiară de la care Consiliul Județean Timiș va contracta un credit în valoare de 257 de milioane de lei, bani necesari pentru  a finanța o serie de lucrări pe care administrația le va face în domeniul public.

O serie de amănunte din textul HCJ, legate de definirea mai clară a obiectivelor care vor fi finanțate cu banii din credit au necesitat adoptarea unor amendamente la proiectul deja votat. Proiectul de modificare a apărut chiar înainte de ședință.

Iar la prezentarea amendamentului, reprezentanții CJT au anunțat în plen că banca aleasă, în urma analizării ofertelor este Banca Comercială Română. Totodată, conform documentației, finanțarea se va face la dobânda ROBOR la trei luni, plus o marjă de 1,05%. Suma solicitată este de 257 de milioane de lei.

Deocamdată, solicitarea de împrumut va intra la vot în cadrul  Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, iar semnarea contractului se va putea realiza ulterior aprobării la București.

Cu banii contractați ar urma să se finanțeze o serie de cheltuieli pentru obiective publice, inclusiv lucrările de demolare a stadionului mare al Timișoarei pentru a face loc celui nou, dar și pentru a se începe finalizarea reabilitării Castelului Huniade, din centrul Timișoarei. De asemenea, se vor plăti mai multe lucrări la drumuri, pentru reabilitarea energetică a unor clădiri din sectorul educațional, a Bibliotecii Județene, dar și pentru ridicarea unei stații de pompieri la Făget.

 

Comentarii

comentarii