Acasă Actualitate Consilierii locali ai Timişoarei se întrunesc în plen

Consilierii locali ai Timişoarei se întrunesc în plen

DISTRIBUIȚI

Consilierii municipali ai Timişoarei se întrunesc, marţi, 29 septembrie, în şedinţa ordinară din această lună a Consiliului Local Timişoara. Întrunirea va începe la ora 15, fiind găzduită de Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara, bdul. CD Loga, nr. 1. Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi se regăsesc 41 de puncte. Proiectul de hotărâre care a născut deja cele mai multe polemici este cel iniţiat de grupul consilierilor PD-L, privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat pentru perioada noiembrie 2009 – aprilie 2010. Iniţiativa consilierilor locali democrat-liberali vine după ce, luna trecută, s-a votat deja o hotărâre de consiliu local prin care se stabilea majorarea preţului de facturare a gigacaloriei în Timişoara cu 15%, fiind mărite, cu acelaşi procent, şi ajutoarele pentru încălzire acordate familiilor cu venituri mici. Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, nu a fost însă de acord cu scumpirea respectivă, atacând hotărârea în contencios-administrativ. Astfel, pentru că şi ajutoarele erau prevăzute în aceeaşi hotărâre de consiliu, acestea sunt momentat blocate, municipalitatea fiind în imposibilitate de a mai acorda banii familiilor cu venituri mici. Termenul de judecare al atacului formulat de prefect este ianuarie 2010, fapt pentru care consilierii locali democrat-liberali au formulat un nou proiect pe această temă. Proiect care se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei de marţi chiar dacă nu are viza juridică, întrucât vizează un subiect ce aşteaptă să fie lămurit în instanţă. Cert este că toamna bate la uşă, iar deocamdată nu există cadru legal pentru ca municipalitatea să poată acorda ajutoarele pentru încălzire celor aproximativ 15.000 de familii timişorene cu venituri reduse.
În şedinţa de marţi, consilierii locali vor vota referitor la noua metodologie de acordare a acestor ajutoare, pentru ca lista celor cu venituri mici să nu cuprindă şi personae care nu ar fi normal să primească ajutorul financiar.
Tot legat de termoficare, pe ordinea de zi se află şi un proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană”.
Pe ordinea de zi a plenului de marţi se regăseşte şi un proiect de hotărâre privind obiectivele şi criteriile de performanţă precum şi criteriile şi procedura de selecţie a directorului general la Regia Autonomă de Transport Timişoara. Municipalitatea realizează acum criteriile şi procedura de selecţie a managerului regiei după ce ultimele concursuri pentru acest post au dat naştere la multe atacuri şi procese. Ultimul concurs a fost câştigat de Ioan Goia, care însă nu a semnat contractul de manager pentru că, după spusele reprezentanţilor primăriei, cei din comisia de concurs nu au putut să-i garanteze subvenţiile din viitor pentru regie. Unele voci susţin însă că aceasta a fost doar o manevră pentru a reorganiza concursul după votarea criteriilor şi procedurii de selecţie, astfel ca noul câştigător să nu poată fi contestat. Aceleaşi voci susţin că, foarte probabil, viitorul concurs va fi câştigat tot de fostul manager, Ioan Goia.
În altă ordine de idei, consilierii locali vor trebui să-şi exprime votul din nou asupra proiectului de reabilitare a Pieţei Iosefin, respins în urmă cu câteva luni.
Un alt proiect care revine pe ordinea de zi este cel privind prelungirea fişelor de calcul emise în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 500/2008 şi termenele scadente pentru plata taxelor de concesiune şi a chiriilor în cazul terenurilor ocupate cu garaje.
Pe ordinea de zi se mai află proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 50.000 de lei pentru pregătirea sărbătorilor de iarnă; proiectul de hotărâre privind aprobarea suplimentării Agendei manifestărilor culturale din anul 2009 pentru Filarmonica Banatul Timişoara; proiectul de hotărâre privind realizarea proiectului „Timişoara XXI” care vizează modificarea imaginii oraşului prin artă.
Şedinţa va debuta cu o nouă rectificare a bugetului municipiului, prin care se taie serios din banii alocaţi investiţiilor.
Întrunirea de marţi, deşi nu are foarte multe puncte pe ordinea de zi, se anunţă una lungă, aprinsă şi cu polemici care probabil vor decurge, aşa cum din păcate ne-au obişnuit unii aleşi locali, nu foarte civilizat.

Comentarii

comentarii