Acasă Actualitate Consilierii locali au votat deîndată proiectul fiscal pe excedentul fiscal al anilor...

Consilierii locali au votat deîndată proiectul fiscal pe excedentul fiscal al anilor precedenţi

DISTRIBUIȚI

Consilierii locali din Timişoara au votat miercuri, în mai puşţin de 5 minute, proiectul privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului secţiunii de funcţionare a bugetului local al Municipiului Timişoara în anul 2018 din excedentul bugetului local al anilor precedenţi.

Contre mai soft şi mai elegante au avut loc şi în această întâlnire, între primarul Nicolae Robu şi liderul PSD Daniel Idolu, dar care au trecut aproape neobservate. Încărcătura reproşului a fost între exprimarea “termenul este abia azi” rostiră de primar, şi “azi este termenul limită” sesizat de Daniel Idolu.

“Conform reglementărilor naţionale în vigoare, abia astăzi, 9 ianuarie, se încheie anul financiar 2018. Prin urmare, acum trebuie să facem ajustările de rigoare care vor fi datate tot conform reglementărilor în vigoare, cu 31 decembrie 2018, deci tot ceea ce noi facem intră în contul anului 2018. Trezoreria are un anumit program de lucru la sfârşit de an, când se sistează plăţile, dar se mai pot încasa bani. În acea perioadă, în care noi nu mai puteam cheltui bani, am mai primit nişte sume. Pe de-o parte, noi azi trebuie să asigurăm posibilitatea cheltuirii acelor bani care s-au constituit în excedent până în momentul de faţă, cheltuindu-i în contul anului 2018”, a spus Nicolae Robu. El a adăugat că: “Pe de altă parte, am cheltuit puţin mai mult decât am încasat efectiv în 2018. Diferenţa de 2,260 de milioane de lei reprezintă bani pe care noi i-am avut la dispoziţie conform legii, reportaţi ca excedent la sfârşitul anului 2017. I-am avut şi i-am cheltuit, numai că normele fiscale cer ca la sfârşit de an, când ai din nou excedent, în primul rând să pui la loc ceea ce ai cheltuit din excedentul reportat din anii anteriori şi abia diferenţa poţi să o cheltuieşti tot în contul anului trecut. În final, noi vom rămâne cu un excedent neglijabil acolo unde nu se poate face cheltuirea. Despre asta e vorba în această hotărâre”.

Dan Idolu a precizat că: “Excedentul din 2016 este de 2,910 milioane de lei, iar cel din 2017 este de 8,569 milioane de lei, potrivit datelor de la Trezorerie. Ar trebui să verificăm de ce a fost excedent anul acesta la dezvoltare. Cred că trebuie votat proiectul pentru că este o măsură fiscală luată în 9 ianuarie 2019, care este ultimul termen, de aceea este şedinţa deîndată când se poate face această corecţie”.

Proiectul a fost votat cu unanimitatea celor 21 de consilieri prezenţi.

Comentarii

comentarii