Acasă Politica Consilierii lugojeni și-au împărțit locurile în comisii. Independenții au fost izolați de...

Consilierii lugojeni și-au împărțit locurile în comisii. Independenții au fost izolați de coaliția PSD-ALDE-PMP-PNL

DISTRIBUIȚI

Anghel Martinescu si Brandusoni 1Reprezentanții formațiunilor politice din Consiliul local Lugoj s-au constituit într-o alianță având ca scop izolarea celor trei consilieri independenți. Această alianță și-a intrat în rol încă din prima ședință ordinară a mandatului 2016-2020, când a fost stabilită componența mai multor comisii, în care au fost aleși doar consilierii PSD, ALDE, PMP și PNL, toate propunerile făcute de consilierii independenți fiind respinse. Astfel, în Comisia locală de odine publică a municipiului Lugoj au fost aleși consilierii Gheorghe Ban (PSD), Cristian Galescu (PSD) și Cristian Cornean (PMP), iar în Comisia de licitații pentru concesionarea terenurilor – consilierii Marius Baboniu (PSD) și Marcel Drăgan (PSD) au fost aleși ca membri, iar Fedor Mașniță (PMP) și Mihai Agache (PNL) ca membri supleanți. Din Comisia de atribuire a locuințelor au fost desemnați să facă parte Constantin Savu (PSD), Iosif Crăciunescu (PSD), Mihai Agache (PNL) și Cristian Cornean (PMP), din Comisia de circulație – Constantin Savu (PSD), Ioan Haneș (ALDE) și Ioan Ambruș (PNL), iar din Comisia de negociere a prețului de vânzare a terenurilor aparținând domeniului privat al municipiului Lugoj – Gerlinde Grozav (PSD), Cristian Galescu (PSD), Ioan Ambruș (PNL) și Cristian Cornean (PMP), ca membri, Doris Bondoc (PSD) și Bogdan Blidariu (PNL), ca supleanți. În Comisia de evaluare privind regimul finanțărilor nerambursabile acordate din bugetul local pentru activități cultural-educative au fost desemnați: Doris Bondoc (PSD), Iosif Crăciunescu (PSD), Oana Tyukodi (PSD), Bogdan Blidariu (PNL) și Fedor Mașniță (PMP), iar în Comisia de evaluare privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local pentru unitățile/lăcașurile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România, situate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Lugoj – Gheorghe Ban (PSD), Marius Baboniu (PSD), Gerlinde Grozav (PSD), Cristian Cornean (PMP) și Bogdan Blidariu (PNL). De asemenea, consilierii PSD Constantin Savu și Ioan Barboni au fost propuși să reprezinte Consiliul Local la adunările pentru alegerea delegaților sătești din satele Tapia și Măguri în Consiliul Local Lugoj. „În niciuna dintre comisiile de lucru, care au fost votate în consiliu și care menționez că nu sunt remunerate, nu a fost acceptată nicio propunere din cadrul grupului nostru. Mult mai legal și moral ar fi fost ca să avem reprezentare în câteva din aceste comisii. Nu ne deranjează că nu au fost acceptați consilierii grupului nostru în aceste comisii. A fost un gest de refuz brutal, care se explică prin faptul că suntem văzuți probabil ca un pericol latent și nu se dorește ca prin participarea noastră în comisii să ajungem într-un anumit dialog și să fie aduse la cunoștința noastră unele documente din gestiunea Primăriei Lugoj. Este o poziție deosebit de obtuză și nedemocratică faptul că niciuna dintre solicitările noastre nu au fost acceptate. Acest lucru nu ne demoralizează și vom lucra în continuare cât vom putea noi de bine în așa fel încât să ne realizăm obiectivele, care coincid sută la sută cu ceea ce își doresc lugojenii”, a declarat Marius Martinescu, unul dintre cei trei consilieri independenți din Consiliul Local Lugoj.

Comentarii

comentarii