Acasă Administraţie Consilierii lugojeni vor să acorde facilităţi fiscale pentru majorările de întârziere aferente...

Consilierii lugojeni vor să acorde facilităţi fiscale pentru majorările de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale restante

DISTRIBUIȚI

consiliul local lugoj bConsiliul Local Lugoj se va întruni joi, 25 februarie, de la ora 14, în ședință ordinară, având pe ordinea de zi 16 proiecte de hotărâri. Cu acest prilej, consilierii lugojeni vor dezbate proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Francisc Boldea, privind acordarea unor facilități fiscale pentru majorările de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale restante. Proiectul prevede o reducere de 50%, dar aceasta ar putea crește la 70%, conform declarației făcute de primarul municipiului în timpul dezbaterii publice organizate pe această temă. Alte proiecte de hotărări vizează: stabilirea costului mediu lunar de întreţinere pentru persoanele vârstnice instituţionalizate la Căminul pentru persoane vârstnice din cadrul Complexului “Sfântul Nicolae”; aprobarea Înţelegerii de Cooperare între Municipiul Lugoj şi oraşul Veliko Gradiste, din Republica Serbia; modificarea componenţei Comisiei de evaluare privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al municipiului Lugoj, pentru unitățile/lăcașurile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România; înlocuirea unui membru al Comisiei Locale de Ordine Publică a Municipiului Lugoj; aprobarea agendei acţiunilor sportive pe anul 2016, propuse pentru a fi cofinanţate din bugetul local Capitolul 67.02 – “Cultură, recreere şi religie”, Subcapitolul 05.01 “Acţiuni sportive”; aprobarea modalității de identificare a potențialilor beneficiari pentru acordarea stimulentului educațional sub forma unor tichete sociale pentru grădiniță; aprobarea metodologiei de acordare a unor prestații sociale sub formă de tichete sociale pentru persoanele vârstnice. Totodată, vor fi prezentate: rapoartele de activitate pe anul 2015 ale consilierilor Nicu Bădina și Voichița Coțolan; raportul de activitate pe anul 2015 al Comisiei juridice, de disciplină, muncă, protecţie socială, de apărare a ordinii publice, respectarea drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti din cadrul Consiliului Local al Municipiului Lugoj; raportul de activitate pe anul 2015 al Serviciului Asistență Medicală-Învățământ; raportul privind activitatea Direcției Poliția Locală Lugoj în perioada 01.01.2015 – 31.12.2015; raportul privind activitatea asistenților personali desfășurată în semestrul II al anului 2015; raportul de activitate pe anul 2015 privind liberul acces la informațiile de interes public Legea nr. 544/2001; raportul privind activitatea de soluționare a petițiilor pe semestrul II 2015; raportul privind situația implementării procedurii disciplinare pe anul 2015; raportul de activitate pe anul 2015, referitor la activitatea desfășurată în scopul analizării cererilor depuse la Primăria Municipiului Lugoj, de atribuire în folosință gratuită a unor terenuri, în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală.

Comentarii

comentarii