Acasă Actualitate Consilierii municipali ai Timişoarei se întrunesc în plen

Consilierii municipali ai Timişoarei se întrunesc în plen

DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Timişoara se reuneşte în şedinţă ordinară marţi, 25 mai, de la ora 15, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara, de pe strada CD Loga, nr. 1. Pe ordinea de zi anunţată pentru plen figurează 50 de puncte, dintre care unele vor genera, cu siguranţă, polemici. Primul proiect de hotărâre „cu probleme” este cel privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale din Timişoara pentru anul 2011. Dezbaterea publică organizată acum două săptămâni, pe marginea acestui proiect, a fost pigmentată cu urlete şi huiduieli, cetăţenii prezenţi fiind nemulţumiţi de intenţia municipalităţii de a introduce taxa de habitat, iar oamenii de afaceri prezenţi la întâlnire exprimându-şi nemulţumirea faţă de tentativa de a fi dublat impozitul pe clădirile care aparţin persoanelor juridice. Între timp, reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat că, prin amendarea proiectului de hotărâre, se va retrage introducerea taxei de habitat, urmând ca în schimb să fie propusă înfiinţarea unui fond de reparaţii pentru clădirile istorice, în care doritorii să poată depune bani. Cât despre majorarea impozitelor, conform estimărilor prealabile, creşterea taxelor nu va avea şanse de a fi promovată, întrucât atât consilierii locali PSD, cât şi cei PD-L şi cei PNL se declară împotrivă, explicând că perioada nu este una potrivită pentru a pune în cârca firmelor cheltuieli mărite.
Pe ordinea de zi figurează şi două proiecte de hotărâre privind extinderea reţelei de iluminat public din Timişoara, în partea de nord a oraşului, respectiv în partea de sud faţă de Canalul Bega. Tot marţi, consilierii municipali ai Timişoarei îşi vor exprima votul în legătură cu aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, a criteriilor şi obiectivelor de performanţă pe anul 2010 pentru SC Pieţe SA, SC Horticultura SA, RATT şi a criteriilor şi a obiectivelor de performanţă la SC Colterm SA. În plenul din 25 mai se votează şi pentru aprobarea rezultatului final al evaluării managementului instituţiilor publice de cultură din subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara: Teatrul German de Stat, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Filarmonica „Banatul” şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara. Un alt proiect de hotărâre aflat în mapele consilierilor locali se referă la declararea zilei de 20 decembrie ca Zi a Timişoarei, zi de importanţă locală.

Comentarii

comentarii