Acasă Actualitate Consiliile de cartier aduc Timişoarei un nou premiu

Consiliile de cartier aduc Timişoarei un nou premiu

DISTRIBUIȚI
altTimişoara a fost premiată, recent, în cadrul ceremoniei de înmânare a Premiilor Europene în Sectorul Public (European Public Sector Award) – EPSA 2009, desfăşurată în oraşul olandez Maastricht. Concret, oraşul de pe Bega a primit un certificat de bună practică pentru consiliile consultative de cartier. Din totalul de peste 300 de aplicanţi în cadrul competiţiei, doar 40 de oraşe au primit certificate de bună practică, alte 20 primind premii de excelenţă. 

Timişoara a fost reprezentată la ceremonie de către Adrian Schiffbeck, consilier în cadrul Biroului Relaţii Publice/Direcţia de Comunicare şi de Constantin Ilena-Savulov, preşedintele consiliului de cartier Fabric. Cel din urmă a făcut deplasarea după ce viceprimarul Adrian Orza i-a cedat locul, în momentul în care a aflat că doar două persoane din Timişoara participă la eveniment. Constantin Ilena-Savulov susţine că deplasarea a fost una ce va aduce schimbări în activitatea consiliului de cartier Fabric, în sensul că vor fi implementate unele proiecte inspirate din discuţiile din Olanda cu reprezentanţi ai consiliilor consultative din alte oraşe europene. 
Certificatul de bună practică primit acum la Maastricht se adaugă la premiul acordat Timişoarei, recent, la Bucureşti, pentru consiliile de cartier, în cadrul  Conferinţei “Inovaţie şi calitate în sectorul public”. În plus, anul trecut, Timişoara a prezentat la Paris, în calitate de reprezentant al României, sistemul de democraţie participativă din oraşul de pe Bega, în cadrul celei de-a cincea Conferinţe Internaţionale a Calităţii în Administraţia Publică.
Ideea consiliilor consultative este “furată” din oraşul francez înfrăţit cu Timişoara, Mulhouse. Reprezentanţi ai consiliilor de acolo vor fi prezenţi, în această lună, la Timişoara, pentru a participa la o întâlnire cu membri ai consiliilor de cartier de la noi.  
 
 
 

Comentarii

comentarii