Acasă Economic Consiliile Judeţene din Regiunea Vest vor să îmbunătăţească dotările bazelor operaţionale pentru...

Consiliile Judeţene din Regiunea Vest vor să îmbunătăţească dotările bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă

DISTRIBUIȚI

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (ADIVEST), rezultat al colaborării dintre cele patru consilii judeţene din Regiunea Vest, a depus, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, un proiect ce vizează îmbunătăţirea dotărilor bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Regiunea Vest. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, domeniului major de intervenţie 3.3 „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă”, ADIVEST fiind singura organizaţie eligibilă în cadrul acestui domeniu de intervenţie.
Proiectul depus de ADIVEST, pe care autorităţile judeţene intenţionează să-l realizeze cu sprijinul Uniunii Europene, are o valoare totală de 49.721.770 de lei (11.790.792 de euro) dintre care, 40.178.040 de lei (9.527.636 de euro) reprezintă fondurile nerambursabile solicitate. Alocarea financiară pentru domeniul de intervenţie 3.3 pentru Regiunea Vest este de 10,08 milioane euro, astfel fondurile solicitate de la Uniunea Europeană, prin proiectul ADIVEST, acoperă aproape în totalitate alocarea financiară a domeniului de intervenţie.
Obiectivul proiectul vizează îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă şi creşterea gradului de siguranţă a populaţiei, dezvoltarea bazei operaţionale regionale şi îmbunătăţirea bazelor judeţene existente. În vederea atingerii acestui obiectiv, proiectul propune achiziţia de echipamente precum: ambulanţe de prim-ajutor şi de reanimare, diferite autospeciale pentru intervenţie în caz de accident şi descarcerări grele, echipament de comandă şi control.
Dintre cele 227 de proiecte depuse în Regiunea Vest, în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă prin POR 2007 – 2013, 52 de proiecte au fost contractate, având o valoare a finanţării nerambursabile de aproximativ 86 milioane euro, iar 101 de proiecte se află în diferite faze de evaluare şi selecţie sau precontractare, cu o valoare a finanţării nerambursabile solicitate de aproximativ 372 de milioane de euro. Alocarea financiară totală pentru Regiunea Vest, pentru perioada 2007 – 2013 este de 439,67 de milioane de euro.

Comentarii

comentarii