Acasă Eveniment Consiliul Eparhial – stană de piatră în faţa dorinţei a peste 200...

Consiliul Eparhial – stană de piatră în faţa dorinţei a peste 200 de credincioşi

DISTRIBUIȚI

Biserica „Sf. Ilie” nu revine la Protopopiatul I, părintele Cricovean nu mai are voie să facă declaraţii…

Cele peste 200 de semnături ale enoriaşilor de la Biserica „Sf. Ilie” din Fabric nu au contat în faţa celor mai înalte feţe bisericeşti de la Timişoara. Consiliul Eparhial, întrunit joi a respins cererea credincioşilor care doreau revenirea la Protopopiatul I, după ce, la sfârşitul lui 2010, au trecut la Protopopiatul II. Părintele Mircea Cricovean nu va fi transferat la Biserica Martirilor, aşa cum era preconizat. I s-a interzis, însă, să mai facă declaraţii de presă.
Ionel Popescu: „Nu putem face enclave gen Kosovo în Eparhie”

Conform variantei oficiale, respingerea cererii de schimbare a protopopiatelor în cazul Bisericii „Sf. Ilie” din Fabric nu a fost acceptată pentru a nu se face o enclavă în eparhie. „Pe ordinea de zi a Consiliului Eparhial a fost solicitarea credinicoşilor de a se desprinde de Protopopiatul II şi a trece la Protopopiatul I. Solicitarea a fost respinsă. Nu putem fac enclave gen Kosovo în Eparhie. Nu putem încălca hotărârea Adunării Eparhiale pentru că aşa doresc unii. Nu s-a discutat transferul părintelui Cricovean. I s-a pus în vedere, însă, să respecte doar hotărârea SfântuluI Sinod, de a nu da declaraţii în presă fără aprobarea ierarhului, în caz contrar va suporta consecinţele”, ne-a declarat preotul Ionel Popescu, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Timişoara

Enoriaşii vor să continue lupta

Consiliul Eparhial a discutat raportul Consiliului Parohial al Bisericii „Sf. Ilie” din Fabric, însoţit de o listă cu peste 200 de semnături ale enoriaşilor. „Nu vom renunţa, vom mai face o droaie de hârtii şi o droaie de revolte. Enoriaşii nu sunt de acord cu protopopul Mircea Szilagy, de la Protopopiatul II,  care a calomniat întreaga comunitate din cadrul parohiei, raportând Mitropoliei Banatului că nu este funcţionabilă cantina noastră socială ce merge non-stop din 2003. Duminică vom face un alt raport. Vom lupta noi, enoriaşii, e parohia noastră şi ne vom bate până la capăt pentru ea”, ne-a declarat Dumitru Deheleanu, membru în Consiliul Parohial al Bisericii „Sf. Ilie”.

 

Comentarii

comentarii