Acasă Administraţie Consiliul Judeţean Timiş lucrează la asfaltarea în premieră a două drumuri de...

Consiliul Judeţean Timiş lucrează la asfaltarea în premieră a două drumuri de pământ

DISTRIBUIȚI

Două drumuri de pământ, aflate în Consiliul Judeţean Timiş, vor fi asfaltate. Primul este cel dintre Bazoş şi Bazoşu Nou, cel de-al doilea între Fibiş şi Seceani. Ambele au intrat în lucru în ultima perioadă şi, la final, vor oferi legături rutiere mai bune pentru zone importante din judeţ.

Drumul dintre Bazoș și Bazoșu Nou, în prezent unul de pământ va fi asfaltat pe o lungime de 6,5 kilometri. Finanţarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și cu bani din bugetul consiliului judeţean. În total, sunt 10 milioane de lei alocaţi proiectului. „Este un drum de pământ care va vedea pentru prima dată asfaltul. S-a început cu defrișarea. Aproximativ 10 milioane de lei este valoarea acestui proiect. Constructorul sper să intre în forță, după defrișare, pe acest drum, să vedem cât mai repede asfaltul. Este un drum important, care leagă toată zona din orașul Recaş, ajungem spre Bucovăț, are variante să meargă spre Remetea sau spre Moșnița și mai departe Timișoara sau chiar Giroc”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Cel de-al doilea drum este cel dintre Seceani și Fibiș, până la limita cu județul Arad, Lungimea şoselei de legîtură este de 8,5 kilometri. Şi în acest caz vorbim despre un drum de pământ, lucrarea va necesita investiţii de 13 milioane de lei.

Comentarii

comentarii