Acasă Politica Consiliul Local Lugoj funcționează în formulă incompletă, din cauza PMP-iștilor care se...

Consiliul Local Lugoj funcționează în formulă incompletă, din cauza PMP-iștilor care se ceartă

DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Lugoj 10Consilierii PSD din Lugoj nu au fost de acord cu validarea unui nou consilier municipal din partea PMP, după ce, prin Ordinul prefectului județului Timiș nr. 337 din 18 aprilie 2017, s-a constatat „încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, mandatului de consilier local al Consiliului Local al Municipiului Lugoj al domnului Mașniță Fedor și s-a declarat vacant locul consilierului local Mașniță Fedor din Consiliul Local al Municipiului Lugoj”. Cu toate că, în urma solicitării Partidului Mișcarea Populară, pe listele căruia a candidat Fedor Mașniță, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Lugoj de joi, 27 aprilie, a fost introdus și un proiect de hotărâre privind validarea mandatului de consilier a unui nou reprezentant al PMP – Daniela Maria Muntean, iar în referatul proiectului de hotărâre, semnat de secretarul municipiului Lugoj, Dan Ciucu, se menționează că Daniela-Maria Muntean „îndeplinește toate condițiile în vederea validării mandatului de consilier local, așa cum au fost stabilite în art. 100, alin. (33) din Legea nr. 115/2005”, la propunerea președintelui de ședință – consilierul PSD Constantin Savu, consilierii PSD, Alde și PNL (Mihai Anghel) au hotărât să amâne dezbaterea acestui proiect de hotărâre, motivând că „Fedor Mașniță a deschis o acțiune în instanță”. Astfel, începând cu data de 21 aprilie 2017, Consiliul local Lugoj funcționează cu un număr de doar 18 consilieri locali, deși prin HCL nr. 3 din 24 iunie 2016 a fost declarat legal constituit cu un număr de 19 consilieri.

Comentarii

comentarii