Acasă Actualitate „Consiliul Local Lugoj nu a depus proiecte la Consiliul Judeţean”

„Consiliul Local Lugoj nu a depus proiecte la Consiliul Judeţean”

DISTRIBUIȚI

Susţine Gheorghe Bologa, reprezentantul PNL Lugoj în CJT
Consilierul PNL Gheorghe Bologa, singurul reprezentant al Lugojului în Consiliul Judeţean Timiş, acuză administraţia lugojeană că nu a depus proiecte pentru obţinerea de fonduri în vederea finanţării obiectivelor de investiţii. „Bani, pentru finanţarea unor cheltuieli, în special de infrastructură, se dau de la Consiliul Judeţean numai pe bază de proiecte. Consiliul Local Lugoj nu a depus nici un fel de proiect la Consiliul Judeţean, ca să fie prins cu o anumită sumă pentru cofinanţarea cheltuielilor de infrastructură pe criteriul patru, cu toate că de Lugoj aparţin Tapia şi Măguri.
Spre surprinderea mea, sloganul domnului Francisc Boldea, “De la periferie spre centru”, a fost doar un slogan şi a fost uitat foarte repede. Aş fi fost bucuros dacă aş fi fost invitat să mi se pună întrebări înaintea şedinţei de consiliu (în cadrul căreia a fost votat bugetul – n.r.), să mă clarific şi eu dacă sunt sau nu proiecte. Din ceea ce ni s-a prezentat nouă la Consiliul Judeţean, am văzut că nu sunt proiecte. Lugojul nu a avut niciun fel de documentaţie, studiu de fezabilitate, proiect sau altceva legat de lucrări de infrastructură în satele Tapia şi Măguri.
Regula este generală, pentru tot judeţul: doar acolo unde au fost proiecte s-au dat bani.
Dar tot nu s-au acordat suficienţi, pentru că a fost o cerere de 262 de milioane de lei şi s-au dat doar puţin peste 40 de milioane. Când administraţia lugojeană va face proiecte şi le va depune la Consiliul Judeţean, cu siguranţă că am să mă bat ca o parte din suma solicitată să ajungă şi la Lugoj. Dacă nu au timp să facă proiecte, să caute prin dulap.
Or mai fi rămas ceva proiecte de la Marius Martinescu (fostul primar al Lugojului – n.r.). Le şterg de praf şi le trimit la Timişoara”, a declarat consilierul judeţean Gheorghe Bologa.
T.B.

Comentarii

comentarii