Acasă Politica Consiliul Local Mănăştiur va fi dizolvat

Consiliul Local Mănăştiur va fi dizolvat

DISTRIBUIȚI

Punct final în telenovela de la consiliul local al comunei timişene Mănăştiur. După trei şedinţe de consiliu local consecutive în care aleşii nu au votat niciun proiect de hotărâre, conform legii, Consiliul Local Mănăştiur va fi dizolvat.

Mănăştiur era singura localitate din Timiş şi una dintre puţinele din ţară care nu a reuşit să-şi desemneze viceprimarul după alegerile locale din vara lui 2012. Aici, aleşii locali sunt împărţiţi în două tabere: 4 consilieri PNŢCD plus unul PDL, faţă de 4 consilieri locali PSD plus unul UDMR. Cele două tabere erau arbitrate de singurul consilier local PP-DD, care ar fi votat pentru noul viceprimar doar cu condiţia ca el să fie desemnat pentru funcţie.

Nu a ajuns „vice”, s-a dus la muncă în Germania

Între timp, alesul local PP-DD a ales să plece la muncă în Germania şi cele două tabere au rămas perfect egale. În timp ce pesediştii susţin că primarul PNŢCD, Ionel Curuţi, este de vină pentru dizolvarea consiliului local, edilul de Mănăştiur are o altă variantă. „La trei şedinţe ordinare consecutive nu s-a luat nicio hotărâre, dar asta a fost regia primarului Curuţi şi a oamenilor lui. Pe româneşte, el centrează, el dă cu capul. Primarul a făcut referat pentru rectificarea bugetară şi tot el şi cu oamenii lui nu votează. Noi am votat cu toţii. Sper ca la viitoarele alegeri să fie mai bine, să mai prindem un consilier şi să facem majoritatea”, ne-a spus consilierul local Aurică Cristea, liderul PSD Mănăştiur.  

Curuţi speră ca PNŢCD să facă majoritatea la Mănăştiur

Tribunalul Timiş va trebui să decidă în următoarea perioadă dizolvarea Consililiului Local Mănăştiur. Prefectul va înştiinţa premierul, iar guvernul va trebui să stabilească data alegerilor de la Mănăştiur, în termen de maxim 90 de zile. „Consiliul local este în curs de dizolvare. În trei luni consecutive nu s-a votat niciun proiect. Grupul PSD nu a votat de şapte şedinţe. Noi votam şi ei nu votau. Vor avea loc alegeri şi sperăm să iasă mai bine. Sunt convins că vom avea, de această dată, majoritatea cu consilierii PNŢCD. Acum, cu USL, a fost doar o chestie de val”, ne-a spus primarul de Mănăştiur, Ionel Curuţi.

Comentarii

comentarii