Acasă Economic Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest are un nou președinte

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest are un nou președinte

DISTRIBUIȚI

 În cursul săptămânii trecute, în sala de ședințe a Consiliului Judeţean Arad, a avut loc şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest). În cadrul acestei ședințe, primul punct de pe ordinea de zi a vizat alegerea noului președinte și a noului vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest. 

Astfel, noul președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest este Nicolae Ioțcu – președinte al Consiliului Județean Arad, iar Sorin Frunzăverde – președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin – este noul vicepreședinte al consiliului. Alte puncte de pe ordinea de zi care au fost supuse dezbaterii membrilor Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest au vizat: aprobarea raportului de activitate al CDR Vest, precum și al ADR Vest pentru perioada ianuarie – iunie 2011, prezentarea propunerii de înființare a unei organizații care să se ocupe cu managementul locațiilor de afaceri, precum și vizarea acordurilor de parteneriat pe care ADR Vest le-a încheiat cu organizațiile cu care colaborează. De asemenea, în cadrul ședinței a fost discutat stadiul de implementare al Regio – Programul Operațional Regional în Regiunea Vest, iar membrilor Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest li s-a prezentat stadiul diferitelor proiecte pe care le implementează ADR Vest, cum ar fi: clusterul regional „Tehnologia Informației și comunicațiilor – IT&C – Regiunea Vest, România”, precum și clusterul regional „Automotivest”. De asemenea, au mai fost realizate informări referitoare la activitatea de internaționalizare desfășurată de ADR Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a informat membrii CDR Vest de organizarea, în perioada 25-29 octombrie 2011, unei vizite de studiu în Regiunea Țara Bascilor din Spania dedicată membrilor consiliului. Scopul acestei vizite este de acela de a oferi o perspectivă cât mai cuprinzătoare asupra evoluției modelului de dezvoltare regională spaniol, a competențelor descentralizate la nivel regional, a planificării și prioritizării investițiilor în domeniul dezvoltării, a rolului orașelor ca motoare ale dezvoltării regionale, precum și a ansamblului instituțiilor create la nivel regional pentru sprijinirea mediului economic și a sectoarelor strategice. Astfel, reprezentanții Regiunii Vest se vor întâlni în cadrul acestei vizite de studiu cu reprezentantul Secretariatului General pentru Relații Externe al Guvernului Basc – Guillermo Etxenique – și cu Imanol Pradales – Consilier pentru Promovare Economică al Provinciei Bizkaia, vor vizita Parcul Tehnologic din Bilbao, Agenția Bască pentru Energie, Institutul Basc pentru Competitivitate, Agenția pentru Dezvoltare a Primăriei Bilbao, Agenția pentru Dezvoltare a Zonei Metropolitane Bilbao și Compania Publică pentru Regenerare Urbană a zonei Metropolitane Bilbao. 

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest este organismul regional deliberativ al Regiunii Vest. El a fost constituit odată cu semnarea Convenţiei de Asociere a celor patru judeţe din regiune, convenţie care a fost semnată de către cei 16 membri ai acestuia. CDR Vest este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul Regiunii Vest, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii. Acest consiliu alege un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Aceste funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.

Comentarii

comentarii