Acasă Actualitate Consorțiul Universitaria – 10 ani. Voce esențială în dialogul public din societatea...

Consorțiul Universitaria – 10 ani. Voce esențială în dialogul public din societatea românească

272
DISTRIBUIȚI

Reprezentanţii Universităţii din Bucureşti, Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universităţii de Vest din Timişoara, Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au dezbătut, la Iași, în cadrul reuniunii Consorţiului Universitaria, în perioada 21 – 23 iunie, starea actuală a învățământului superior românesc, nevoile și problemele cu care se confruntă acesta în vederea identificării unor posibile soluții comune.

Membrii fondatori au hotărât, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la prima întâlnire a grupului format din cele mai importante universități românești, înființarea Fundației „Consorțiul Universitaria” cu scopul de a dezvolta și de a susține proiecte comune vizând activitatea de cercetare, activitatea didactică și alte aspecte ale vieții academice.

După ce, în 2018, Universitatea de Stat din Moldova a primit statutul de membru asociat al Consorțiului, la lucrări a participat și Rectorul universității din Chișinău, domnul prof. univ. dr. Gheorghe CIOCANU, care a împărtășit participanților experiența dobândită în urma implementării unui important proiect în domeniul realității virtuale și augumentate.

Totodată, acesta și-a exprimat dorința unei cooperări fructuoase care să ducă la identificarea și implementarea unor soluții comune la problemele similare cu care universitățile din România și Universitatea de Stat din Moldova se confruntă.

Consorțiul Universitaria a început demersurile pentru includerea universităților din România în analizele și statisticile realizate de Asociația Universităților Europene (EUA). Directorul pentru guvernanță, politici publice și finanțare al Asociației, domnul Thomas Estermann, prezent la lucrările din plen ale Consorțiului, și-a exprimat dorința în acest sens, vorbind despre provocările cu care se confruntă astăzi universitățile în contextul global imprevizibil și competitiv.

La reuniune au participat, cu rol de invitați, reprezentanți ai Grupului Russell, un consorțiu format din cele mai importante universități britanice, care au vorbit despre faptul că, indiferent de punerea sau nu în practică a Brexitului, colaborarea universităților din Marea Britanie cu universitățile de prestigiu din Uniunea Europeană trebuie să continue.

Universitățile din Consorțiu vor dezvolta, astfel, proiecte comune de cercetare – inovare cu partenerii din Grupul Russell.

„Ne dorim ca această colaborare să se realizeze, pe cât posibil, începând de la firul ierbii – cu cercetători și colective de cercetare, iar noi să îi sprijinim sistemic, logistic și financiar”, a declarat domnul prof. Michael Arthur, președinte al University College London – Chair al Grupului Russell.

Prezent la lucrările Consorțiului, domnul Ionuț Stanimir, director executiv în Direcția de Marketing și Comunicare a Băncii Comerciale Române (BCR), partener principal al evenimentului, a propus realizarea unui nou „contract social” prin care România să atingă prosperitatea prin educație.

În acest sens,  BCR va oferi un grant pentru realizarea, de către fiecare dintre universitățile din Consorțiu, a unei cercetări ale cărei rezultate vor fi prezentate public la următoarea reuniune a Consorțiului Universitaria.

În cadrul lucrărilor, s-a propus înființarea unui consorțiu al muzeelor universitare, având în vedere necesitatea unui cadru legislativ adecvat pentru acestea și dorința introducerii unor linii de finanțare destinate acestor instituții.

Cele cinci universități au consimțit nevoia unui parteneriat solid cu Ministerul Educației Naționale, prin care să fie mai ușor identificate soluțiile optime la problemele cu care acestea  se confruntă.

Consorțiul Universitaria consideră esențială și necesară finanțarea pe bază de competiție din partea CNFIS. Aceasta trebuie făcută după criterii predictibile, care să nu se schimbe pentru cel puțin o perioadă de 6 ani și să fie în concordanță cu standardele din rankingurile internaționale.

Reprezentanții Consorțiului solicită publicarea clasamentului universităților pe baza criteriilor CNFIS, o filă separată de buget pentru activitatea de cercetare, precum și demararea evaluării școlilor doctorale.

Consideră că ar trebui revizuită Hotărârea de Guvern nr. 457 din 4 mai 2011 privind aprobarea Metodologiei – cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din învățământul superior, în sensul reformulării art. 3 alin. (1), care să prevadă o perioadă mai mică de desfășurare a concursurilor, începând de la publicarea posturilor în Monitorul Oficial până la susținerea probelor de concurs.

Experiența ultimilor ani arată că durata de desfășurare a concursurilor este de peste două luni, validarea acestora în senatele universitare având loc cu câteva zile înainte de începerea semestrului.

Senatele universităților din Consorțiul Universitaria au constatat că finanțarea acestor instituții de învățământ superior a scăzut în cele mai multe cazuri, motiv pentru care se consideră oportună transparentizarea totală a criteriilor după care se alocă fondurile publice tuturor universităților din România precum și locurile pentru admiterea la studiile universitare de licență, master și doctorat.

În ceea ce privește studiile universitare de doctorat, ar fi de dorit ca MEN să comunice repartizarea numărului de locuri pentru admitere cel târziu până în luna februarie a fiecărui an, astfel încât calendarul admiterii în instituțiile de învățământ superior românesc să fie în concordanță cu calendarul admiterii la studiile doctorale din universitățile europene.

S-a constatat necesitatea modificării Metodologiei de înscriere și înregistrare a calificărilor din învăţământul superior în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS), astfel încât, în cazul universităților comprehensive, ocupațiile aferente calificărilor să fie stabilite de fiecare universitate în parte, solicitându-se eliminarea condiției conform căreia cel puțin o ocupație aferentă unui program de studii trebuie să fie unică la nivelul unei instituții de învățământ superior.

În același timp, universitățile membre ale Consorțiului doresc ca în cazul studiilor universitare de licență, acreditarea să se realizeze pe domenii și nu pe specializări, astfel încât universitățile să aibă posibilitatea de a decide cu privire la organizarea unor duble specializări din două domenii deja acreditate.

În contextul inițiativei legislative de modificare a Legii Educației ce se află în acest moment în dezbaterea Senatului României, studenții din Consorțiul Universitaria propun asigurarea ponderii de 25% a opțiunii studenților în alegerea rectorilor universităților din România.

”La împlinirea unui deceniu de la înființarea sa, Consorțiul Universitaria și-a consolidat în reuniunea de la Iași statutul de voce esențială în dialogul public din societatea românească. Cele cinci universități de prestigiu care îl formează își propun ca, prin proiecte și atitudini comune, să reprezinte un pilon de bază în creșterea performanțelor învățământului superior românesc”, este mesajul rectorilor celor cinci universități.

Comentarii

comentarii