Acasă Actualitate Constantin Ostaficiuc: “Noi toţi suntem de vină că nu e un deponeu”

Constantin Ostaficiuc: “Noi toţi suntem de vină că nu e un deponeu”

DISTRIBUIȚI

Constantin OstaficiucDeponeul ecologic de la Ghizela nu e gata, ba mai mult nu e nici măcar început. Se face licitaţie, iar până în momentul de faţă s-au cumpărat 35 de caiete de sarcini, urmând ca în 30 iulie să se facă deschiderea ofertelor, la Palatul Administrativ, în circuit închis. Povestea deponeului e lungă însă. Au fost găsite diferite locaţii până să se stabilească că deponeul ecologic al Timişului va lua naştere la Ghizela. Dar până la a-l vedea în picioare mai e ceva timp. Să se termine licitaţia, iar prin toamnă dacă nu intervin unele şi altele constructorul s-ar apuca de treabă, urmând ca la mijlocul anului viitor să fie fata, cel mai probabil, prima celulă a deponeului ecologic. Până atunci însă mai e. Groapa de la Parţa s-a închis. De fapt, acesta era momentul când deponeul ecologic de la Ghizela trebuie deschis pentru a primi gunoiul timişorenilor şi al celor din judeţ. Nu a fost însă să fie aşa. Groapa de gunoi de la Parţa e cu lacătul pe uşă iar deponeul de la Ghizela nu e nici măcar început din punct de vedere al construcţiei.

Licitaţie pentru operator
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc a spus că instituţia pe care o conduce e responsabilă moral pentru populaţia judeţului să construiască deponeul ecologic dar gestiunea deşeurilor o face operatorul. “Noi toţi suntem de vină că nu e un deponeu. Groapa ca realizare o facem noi.. afacerea nu-i a noastră. Primul termen era la închiderea gropii de la Parţa. Ghizela va fi o afacere. Administratorul va fi un operator. Vom estima în momentul în care vom şti cantitatea care se va duce şi vor fi finalizate staţiile de transfer.
Nu va merge tot ce este deşeu spre Ghizela. Va fi licitaţie pentru operator”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc. La 15 iulie se închid alte gropi de gunoi din Timiş şi mai rămân câteva. Gunoiul se “livrează” sau există intenţia de a se livra şi în alte judeţe, cum ar fi Hunedoara şi Caraş-Severin. Până să se ajungă însă la locaţia Ghizela au trecut ani, au fost voci care se ridicau împotriva anumitor locaţii. “Cred că în judeţul Timiş e nevoie de investiţii, de drumuri, infrastructură. Dacă nu luam decizia de a fixa pe Ghizela totul, o tărăgănam şi acum”, mai spune Ostaficiuc.

Comentarii

comentarii