Acasă Economic Consultare pentru firme privind soluţionarea alternativă a litigiilor

Consultare pentru firme privind soluţionarea alternativă a litigiilor

DISTRIBUIȚI

 Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, prin Centrul Enterprise Europe Network, organizează în data de 15 februarie, la sediul CCIAT o consultare pentru IMM-uri privind soluţionarea alternativă a litigiilor. 

Evenimentul se derulează în cadrul Proiectului RO4Europe, finanţat de Comisia Europeană prin Programul de Competitivitate şi Inovare 2007–2013. Panelul va fi susţinut de av. drd. Zeno Daniel Sustac, mediator, expert internaţional pe mediere, arbitru internaţional, practician insolventă, copreşedinte al Uniunii Naţionale a Mediatorilor din România şi al Uniunii Naţionale a Negociatorilor din România, membru în Consiliul de Mediere din România. În ciuda progreselor considerabile înregistrate în domeniul ajutorului acordat IMM-urilor pentru a beneficia de piaţa unică, acestea rămân în continuare prudente, din diferite motive, în ceea ce priveşte angajarea în activităţi transfrontaliere. Plăţile transfrontaliere sunt percepute adesea ca fiind costisitoare şi greoaie, la fel ca şi instrumentele disponibile pentru soluţionarea posibilelor conflicte. Pentru a oferi o alternativă eficientă la procedurile în instanţă mai costisitoare şi mai îndelungate, Comisia Europeană a adoptat o propunere legislativă de promovare a mecanismelor alternative de soluţionare a litigiilor (ADR), inclusiv dezvoltarea unui sistem de soluţionarea a litigiilor on-line la nivelul UE pentru tranzacţiile comerciale electronice (ODR), care vizează situaţiile B2B (business to business). Pentru a asigura adaptarea cadrului de reglementare la obiectivul urmărit, Comisia Europeană examinează în prezent funcţionarea B2B ADR în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi doreşte prin organizarea de actiuni de consultare a IMM-urilor cu privire la politicile Comisiei Europene să cunoască poziţia acestora față de această alternativă de rezolvare a litigiilor. În acest context, consultarea are rolul de a informa IMM-urile cu privire la mecanismele alternative de soluţionare a litigiilor şi a consulta mediul de afaceri în elaborarea politicilor viitoare B2B ADR, astfel încât să răspundă cu adevărat nevoilor întreprinzătorilor. Participarea firmelor la panel poate fi importantă în sporirea implicării IMM-urilor în procesul de elaborare a legislaţiei europene. Datele colectate pe baza chestionarelor completate de firme pe durata desfăşurării evenimentului (se asigură deplina confidenţialitate a informaţiei) vor fi utilizate de Comisia Europeană, care va efectua o analiză aprofundată şi va prezenta, dacă este cazul, o propunere legislativă pentru protejarea întreprinderilor împotriva clauzelor contractuale abuzive. Participarea este gratuită şi deschisă tuturor firmelor interesate.

Comentarii

comentarii