Evaluarea financiară a celor două oferte depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru construirea noului spital din Lugoj s-a încheiat. Dintre cele două oferte depuse de firmele Synergy Construct SRL (din București) și SSAB-AG SA (din Bacău), doar una se se încadrează în valoarea estimată a contractului. “În cadrul procedurii au fost depuse două oferte, ambele valide din punct de vedere tehnic. Pentru oferta tehnică, ofertanții au obținut punctajul maxim posibil, respectiv 60 de puncte. Astfel, comisia a procedat la deschiderea ofertelor financiare. În urma evaluării ofertelor financiare, comisia a constatat faptul că doar o ofertă se încadrează în valoarea estimată a contractului (95,99% din valoarea estimată), cea de-a doua ofertă depășind valoarea estimată (114,98% din valoarea estimată), în consecință, aceasta a fost respinsă. Practic, în acest moment a fost stabilit ofertantul câștigător (100 de puncte din 100 posibile), acesta având obligația să depună documentele de calificare prevăzute în DUAE, iar dacă acestea vor fi conforme, contractul va fi semnat la începutul lunii ianuarie”, a anunțat Claudiu Buciu, consilierul personal al primarului interimar Bogdan Blidariu, precizând și că “toate etapele de evaluare desfășurate în cadrul acestei proceduri au fost validate de către ANAP”. Valoarea totală a proiectului „Construire spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei” este de 151.192.732,38 de euro, inclusiv TVA. Investiția – cea mai mare obținută în istoria Municipiului Lugoj – are finanțarea asigurată, contractul de finanțare fiind semnat în luna aprilie a acestui an, iar toate cheltuielile angajate de Municipiul Lugoj pentru obținerea acestei finanțări au fost verificate și rambursate de către Ministerul Sănătății. Proiectul presupune renovarea integrală a corpului principal al spitalului (C1), construirea noului spital (cu 256 de paturi) și a unui corp de legătură între C1 și clădirea spitalului nou.