Acasă Actualitate Controale pe filiera cerealelor

Controale pe filiera cerealelor

DISTRIBUIȚI

O dată cu încheierea campaniei de recoltare a cerealelor încep să apară şi unele difsuncţionalităţi pe această filieră, aşa că Garda Financiară şi alte instituţii abilitate fac analize şi controale asupra deomeniilor de risc ridicate de evaziune fiscală. În ultima perioadă, Garda Financiară a efectuat verificări împreună cu organele de control ale Direcţiei Agricole Timiş. Controalele au fost mai multe şi au avut loc la deţinătorii de spaţii de depozitare, la procesatorii de cereale şi alţii implicaţi în acest proces. S-a urmărit, printre altele, respectarea condiţiilor de obţinere a licenţei de fabricaţie şi modul în care a fost realizat transportul mărfurilor de la punctele de colectare până la destinaţia finală. Când nu erau în regulă, s-a prevăzut chiar şi confiscarea vehiculului auto. În perioada 2008-2009 s-a constatat că există modalităţi stas prin care se eluda bugetul de stat, prin neînregistrarea veniturilor – 4-5 modalităţi. Una dintre ele ar fi înfiinţarea de societăţi comerciale la sedii sociale, fără acordul proprietarilor. În multe cazuri era vorba de societăţi înfiinţate în cadrul unor apartamente sau case fără ca proprietarul să-şi fi dat acordul. O altă modalitate e înfiinţarea de societăţi comerciale de tip fantomă, care au activităţi cu produse cerealiere pe foarte scurt timp. O altă modalitate e înfiinţarea societăţilor comerciale de tip tampon. De asemenea, s-au început  controale preventive ce vizează controlul mărfurilor în trafic. Urmare a controalelor efectuate în trafic, împreună cu Poliţia Judeţului Timiş, au fost confiscate şi trei mijloace de transport.

Comentarii

comentarii