Acasă Stiri pe scurt Control asupra datoriilor financiare ale spitalelor

Control asupra datoriilor financiare ale spitalelor

DISTRIBUIȚI

În perioada 29 iunie – 10 iulie, 19 comisii de control ale Ministerului Sănătăţii (MS) vor face controale încrucişate în spitalele judeţene din ţără asupra execuţiei bugetare a unităţilor cu paturi, structurii datoriilor şi felului în care au fost direcţionate fondurile plătite la început de an.
“Nu pot permite ca banii publici să acopere lipsa de profesionalism şi de performanţă a anumitor manageri. Constat că apar alte datorii, acumulate în perioada 2005-2008”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.
De asemenea, începând cu 5 iulie, MS va publica, pe portalul e-sănătate.ro execuţia bugetară a tuturor spitalelor publice.
MS va începe, în perioada imediat următoare, şi controale în farmacii, pentru a verifica modul în care se respectă Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, precum şi modul în care se eliberează reţetele.

Comentarii

comentarii