Acasă Actualitate Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă,: „Am putea deschide şcolile la sfârşit...

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă,: „Am putea deschide şcolile la sfârşit de martie, început de aprilie”

DISTRIBUIȚI

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a declarat duminică, într-un interviu, că școlile ar putea fi redeschise după terminarea etapei a doua de vaccinare, în care vor fi incluse și cadrele didactice.

Valeriu Gheorghiţă a precizat, însă, că este important ca un procent cât mai mare din populație și din personalul didactic să se vaccineze, pentru ca imunizarea populației să fie realizată.

”Am putea redeschide școlile la sfârșit de martie, început de aprilie. Atunci vom fi terminat etapa a doua de vaccinare, cea adresată persoanelor vulnerabile și persoanelor care deservesc activități esențiale.

Activitatea de la școală pentru cei mici e foarte bine organizată. Riscul de expunere în timpul orelor era foarte mic. Riscul de expunere era acasă și în timpul altor activități, cum ar fi mersul de la școală și înapoi acasă, cu transportul în comun”, a declarat Gheorghiță.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiţă, a precizat că este posibil ca primele persoane din România care vor fi vaccinate să fie din diferite categorii de personal medical, medici, asistente, brancardieri etc.

„Noi, ca strategie, am prevăzut în prima etapă personalul medical şi personalul din domeniul asistenţei sociale. Drept urmare, prima persoană va fi un cadru medical din cele 10 unităţi medicale care vor primi primele doze de vaccin.

Avem un scenariu pe care îl pregătim foarte minuţios, pentru că este un moment care se doreşte a fi foarte bine pregătit, nu doar la nivel naţional, ci la nivel european. Se doreşte realizarea unor materiale video cu momentul în care ajunge vaccinul în fiecare ţară, se doreşte crearea de materiale video pentru prima persoană vaccinată, ulterior se va crea un material comun la nivelul Uniunii Europene, care, foarte probabil, va fi disponibil pentru toată lumea”, a declarat Valeriu Gheorghiţă la Digi24.

Comentarii

comentarii