Un nou incident cauzat de starea arborilor din oraș a avut loc luni după-amiază, de această dată în zona Steaua. Un copac s-a rupt din rădăcină și s-a prăbușit peste mai multe mașini parcate în fața blocurilor de pe strada Arhitect Victor Vlad.
Timișorenii care au fost martori la incident au sunat imediat la 112. La fața locului au intervenit prompt două echipaje de pompieri, cu un total de șase subofițeri, care au degajat zona și au îndepărtat arborele căzut.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă autoturismele au suferit avarii vizibile.
Reamintim că, în urmă cu mai puțin de o săptămână, un alt copac, aflat în stare avansată de degradare, s-a rupt și a căzut peste trei mașini aflate pe Calea Bogdăneștilor, în zona Favorit. Aceste incidente ridică din nou semne de întrebare privind starea arborilor din Timișoara și necesitatea unei intervenții mai ferme în ceea ce privește întreținerea spațiilor verzi urbane.