Acasă Actualitate Copacii transplantați de Primăria Timișoara pe bulevardul Sudului au început să se...

Copacii transplantați de Primăria Timișoara pe bulevardul Sudului au început să se usuce

DISTRIBUIȚI

Bulevardul Sudului urmează să se lărgească la patru benzi, dar copacii de pe partea unde urma să se realizeze noul carosabil stăteau în calea constructorilor. De aceea, cu mare fast, primarul Nicolae Robu anunța că acei arbori vor fi transplantați pe cealaltă parte. După câteva zile, s-a și pus în aplicare ideea municipalității, iar când s-a realizat acțiunea, edilul-șef a și postat pe Facebook imagini cu echipajele primăriei transplantând copacii.

Problema, însă, este că mai mulți specialiști au spus că transplantarea nu se face vara, iar arborii urmează să se usuce. Lucru care deja se și întâmplă. „Marea transplantare a copacilor din parcul din zona Soarelui a eșuat ÎN FORȚĂ! Majoritatea copacilor se usucă. Nu sunt specialist, dar nu cred că își vor mai reveni. Timișoara lucrului de mântuială făcut”, scrie, într-o postare pe Facebook, Bogdan Pant. Acesta a postat și imagini de la locul faptei.

Comentarii

comentarii