Acasă Actualitate Copiii de la Babel pleacă în Olanda să învețe despre infrastructură ciclistă...

Copiii de la Babel pleacă în Olanda să învețe despre infrastructură ciclistă și politici de transport urban sustenabil

DISTRIBUIȚI

Un grup care include elevii clasei a 9-a ai Școlii Babel din Timișoara, alături de cinci profesori coordonatori, au pus la cale un proiect social inedit.

“Movement for Improvement” are în vedere aducerea de plus valoare în comunitate, urmărind un schimb de experiență internațional care să inspire și pe baza căruia să fie dezvoltate practici civice benefice, adaptate contextului local.

“Suntem motivați să călătorim cu misiunea de a identifica exemple de bune  atitudini și de a învăța de la experiențele altor comunități. Astfel, ne dorim să contribuim la o schimbare pozitivă și să încurajăm implicarea activă a cetățenilor în dezvoltarea comunității noastre”, spun inițiatorii proiectului.

Pentru început, și-au propus ca primă oprire Olanda, unde, se vor concentra în special pe practicile civice care implică ciclismul, promovarea unui stil de viață sănătos, precum și grija lor față de persoanele cu diverse dizabilități.

“În călătoria noastră către Olanda vrem să identificăm și să aducem acasă exemple de infrastructură ciclistă, politici de transport urban sustenabil și proiecte de încurajare a activității fizice și a sănătății în Timișoara.

Povestea “Movement for Improvement” își are punctul de plecare în principiul fundamental al școlii Babel, cel al învățării experiențiale. Astfel, imboldul lor a fost ca materia opțională Cultură și civilizație să aibă un corespondent direct în realitate.

“Ne-am dorit să putem învăța prin experiențe practice și interacțiuni directe cu o cultură diferită. Acest principiu promovează o abordare activă a învățarii prin care fiecare se implică în proces, își construiește propriile cunoștințe și abilități, aplicându-le ulterior în contexte reale”, mai spun cei de la Babel.

Până acum au vorbit cu experți din domenii diferite din România, au realizat interviuri online cu persoane ce locuiesc în Olanda și au adunat date statistice pentru a se pregăti cât mai bine pentru această aventură.

Au creat și un dosar de sponsorizare și un site pentru a împărtăși mai multe informații despre proiectul lor: www.movementforimprovement.ro, unde există, de asemenea, posibilitatea de a-i susține și ai ajuta financiar.

Comentarii

comentarii