Acasă Eveniment Copiii din Centrul de Plasament din Găvojdia au nevoie de tine! Campanie...

Copiii din Centrul de Plasament din Găvojdia au nevoie de tine! Campanie de strângere de donaţii în Timişoara

DISTRIBUIȚI

copii gavojdia

Echipa Sfera Timişoarei organizează o strângere de lucruri şi obiecte din gospodărie, pentru a-i ajuta pe copiii din Centrul de Plasament din Găvojdia să aibă o casă mai frumoasă şi mai curată.

Timişorenii care vor să facă donaţii în obiecte sau bani o pot face vineri, 8 august, între orele 17.00 şi 21.00, la garajul Sfera (Bvd. Revoluţiei din 1989, nr. 20, lângă Pacul Copiilor).

Scopul campaniei este pregătirea a 9 pachete care să conţină veselă de bucătărie (set farfurii, set căni ceai, set oale), detergent de rufe, detergent de vase, soluţii curăţenie, lenjerii de pat şi prosoape, produse pentru igienă (săpun, gel de duş, pastă de dinţi, şampon, deodorant), electronice şi electrocasnice (frigider, toast, fierbător, radio, CD player, uscător păr, aspirator, aparat cu microunde, TV, PC), alimente neperisabile (zahăr, biscuiţi, făină, ulei, dulciuri, bomboane), rechizite şcolare).

„A venit momentul să-i ajutăm pe copiii care locuiesc la Centrul de Plasament din Găvojdia! La acest centru, copiii sunt împărţiţi pe grupe de vârstă, între 2 şi 20 de ani, şi locuiesc în apartamente formate din două dormitoare, o bucătărie şi o baie. E de admirat faptul că micuţii învaţă să se gospodărească singuri: îşi gătesc, fac curăţenie şi se îngrijesc de «casa» lor. Orice ajutor e bine-venit, în produse sau în bani. Vă rugăm ca obiectele să fie în stare bună, funcţională şi curate”, transmit organizatorii campaniei de strângere de donaţii.

Echipa Sfera Timişoarei poate fi contactată la adresa de email sferatm@gmail.com sau la numerele de telefon 0722.213.022 şi 0740.222.169.

Comentarii

comentarii