Acasă Eveniment Copilă de 16 ani, atinsă în zonele intime şi agresată de un...

Copilă de 16 ani, atinsă în zonele intime şi agresată de un individ în tramvaiul 9 din Timișoara, sub privirile celorlalţi călători. Fata a început să ţipe

DISTRIBUIȚI

Scene revoltătoare într-un tramvai din Timişoara. O copilă de 16 ani a fost agresată de un individ, sub privirile îngrozite ale călătorilor.

Totul s-a intamplat vineri, pe linia tramvaiului 9, în Timişoara.

Un bărbat de 40 de ani a atins-o în zonele intime pe copila de 16 ani, iar fata s-a speriat şi a început să ţipe.

Călătorii care erau în tramvai i-au cerut vatmanului să nu deschidă uşile, iar unul dintre ei a sunat la Poliţia Locală. Oamenii legii au ajuns, în scurt timp, la faţa locului, l-au imobilizat pe individ şi l-au predat colegilor de la Secţia 3, care i-au întocmit dosar penal.

”Polițiștii locali aflați în patrulare în după-amiaza zilei de vineri au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană este agresată în tramvaiul cu nr. 9 care circula din direcția Calea Șagului spre Spitalul Județean. Imediat s-au deplasat la fața locului, interceptând mijlocul de transport în stația de la Spitalul Județean, pe Bdul Liviu Rebreanu. Din declarațiile călătorilor, a reieșit că un bărbat a atins indecent o tânără, minoră, în timpul călătoriei cu tramvaiul”, a transmis Poliția Locală.

Bărbatul va fi cercetat pentru agresiune sexuală contra unui minor, scrie observator.tv.

Comentarii

comentarii