Acasă Politica Cornelia Corescu – suspendată din PDL

Cornelia Corescu – suspendată din PDL

DISTRIBUIȚI

Şefa Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiş, ce a fost arestată preventiv în urmă cu câteva zile, a fost suspendată din Partidul Democrat Liberal. Măsura a fost comunicată în şedinţa trecută a Biroului Politic Judeţean al partidului. De fapt, este una statutară şi se aplică automat… „Conform statutului PDL, orice membru de partid arestat, chiar şi preventiv, este suspendat din calitatea de membru până când instanţa dă o decizie irevocabilă. Ea a fost suspendată automat, de drept, în momentul în care a fost arestată. În şedinţa trecută de birou politic judeţean a fost adus la cunoştinţă acest lucru. A fost o informare”, a spus Oana Gaita, purtător de cuvânt PDL Timiş. Corescu a fost arestată preventiv, sub acuzaţia că i-ar fi cerut 10.000 de lei donaţie pentru partid patronului unei companii, pentru ca acesta să scape de amenzile inspectorilor ITM. Culmea, patronul în cauză avea şi funcţie în PDL Variaş – secretar executiv al organizaţiei. Joi urmează să se judece recursul Corneliei Corescu la decizia de arestare preventivă.

 

Comentarii

comentarii