Acasă Cultura Corul ,,Ion Vidu”, la Festivalul Internațional ,,D.G. Kiriac”

Corul ,,Ion Vidu”, la Festivalul Internațional ,,D.G. Kiriac”

DISTRIBUIȚI

Renumitul Cor „Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de Lucian Oniţa, va participa, în perioada 21-23 iunie,  la prestigiosul Festival Internațional de Muzică Corală și Instrumentală ,,D.G. Kiriac”, ediția a XXVII-a, de la Pitești. În cadrul acestui eveniment, unul dintre cele mai importante manifestări festivaliere din țară, organizat de Consiliul Județean Argeș și Centrul Cultural Județean Argeș, renumitul cor lugojean va reprezenta artistic municipiul Lugoj și Banatul, prin susținerea a două concerte. Primul concert va avea loc vineri, 21 iunie, începând cu ora 18, în cadrul Galei de concerte de muzică universală, ce se va desfășura în Sala ,,Lumina”, din Pitești, iar cel de al doilea concert, prezentat în cadrul secțiunii de muzică sacră, va avea loc duminică, 23 iunie, de la ora 11, în cunoscuta Mănăstire Curtea de Argeș. Repertoriul coralei lugojene va fi unul de înaltă ținută, alcătuit din piese ale unor renumiți compozitori români, precum Anton Pann, George Musicescu, Gheorghe Popescu-Brănești, Alexandru Pașcanu, Ioan D. Chirescu, Gavriil Musicescu și, bineînțeles, Dumitru Georgescu Kiriak. Soliștii coralei lugojene vor fi sopranele Ioana Mia Iuga și Maria Virginia Onița și baritonul Samuel Constantin. Tot în cadrul acestui eveniment, delegația artistică lugojeană va participa la adunarea generală anuală a Asociației Naționale Corale din România, care va avea loc sâmbătă, 22 iunie, de la ora 10, în Sala ,,Lumina” a Centrului Cultural Județean Argeș, sub prezidiul maestrului Voicu Enăchescu, președinte, și al doamnei Alina Pârvulescu, secretar general.

Comentarii

comentarii