Acasă Sport Cosmin Contra: „Mă retrag din fotbal, nu se poate sta în mizeria...

Cosmin Contra: „Mă retrag din fotbal, nu se poate sta în mizeria asta de campionat”

439
DISTRIBUIȚI

Fundaşul Cosmin Contra a declarat, sâmbătă, într-o emisiune televizată, după meciul FC Timişoara – Gloria Bistriţa, scor 2-2, în care a fost eliminat în minutul 70, că a decis să se retragă din fotbal, deoarece nu mai doreşte să evolueze "în mizeria asta de campionat".
"Domnul Colţescu (n.r. – arbitrul Sebastian Colţescu) m-a făcut să mă retrag din fotbal! Nu se poate sta în mizeria asta de campionat!Nu vreau să îmi pătez finalul de carieră pentru mocirla asta din România! Nu ştiu de ce mi-a dat roşu! L-am împins în spate pe adversar, dar a exagerat…Mergem înainte! Nu pot să vin cu sufletul aici şi să văd ce se întâmplă. Chiar am venit să-i ajut pe băieţi. Nu pot continua într-un fotbal în care nu ştiu dacă se încearcă ceva! Eu pun suflet, aşa am fost toată viaţa! Poate mai am momente când nu gândesc, dar sunt reacţii de moment. Azi chiar nu meritam să fiu eliminat! Nu am dat cu pumnul, l-am împins din spate şi atât! Dacă dădeam cu pumnul, jucătorul era jos, dar el s-a ridicat după două secunde!", a declarat Contra la gsptv.
Referitor la această declaraţie, coechipierul lui Contra la FC Timişoara, Dan Alexa, a declarat că speră ca fostul internaţional să se răzgândească. "Mi-ar părea rău se se lase aşa, şi dacă aş putea să-l conving să mai joace câteva meciuri, m-aş bucura", a spus Alexa.
Formaţia FC Timişoara a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu Gloria Bistriţa, într-un meci din prima etapă a ediţiei 2010/2011 a Ligii I, în care de la ambele echipe a fost eliminat câte un jucător. Cosmin Contra a fost eliminat pentru lovirea unui adversar, în minutul 70, în timp ce Valentin Năstase (Gloria) a fost eliminat pentru un fault la Goga, în minutul 82.
Antrenorul Vladimir Petrovici a declarat, sâmbătă, că FC Timişoara ar fi câştigat meciul cu Gloria Bistriţa, dacă jucătorul Cosmin Contra nu ar fi fost eliminat şi a menţionat că fundaşul va fi sancţionat.
Sursa: Mediafax
 

Comentarii

comentarii